Istoricul comunitatii greco-catolice din Brasov

 

 Biserica Greco-Catolica "Buna-Vestire" Brasov - Biserica furata!
 str. Nicolae Iorga nr. 30



 Biserica Greco-Catolica "Sf. Petru" Brasov

 str. Zizinului 24/A (colt cu Traian)



Pr. Dr. Valeriu Median – Rezistența BRU în perioada 1948 – 1989 în partea sud-estică a

 Provinciei Mitropolitane Unite de Alba-Iulia și Făgăraș

Protopopiatul Braşov şi parohiile importante arondate administrativ

Situat în depresiunea cu acelaşi nume, la poalele a trei masive muntoase: Tâmpa, Postăvaru şi Piatra-Mare, Braşovul este unul din locurile pline de semnificaţii istorice pentru binecuvântatul pământ al Transilvaniei şi o importantă urbe a ţării. Dacă ar fi numai frumuseţea subiectivă a perceperii personale a locului naşterii, atât de sfâşietor invocată de episcopul Inocenţiu Micu-Klein în anii exilului său roman, aplecarea detaliată asupra trecutului acestui ţinut mi-ar putea fi amendată prin posibila inegalitate în tratarea subiectului. Însă de această dată, abordând în acest mod frumuseţea Braşovului, nu e vorba numai o percepţie personală. Pentru că alţii, aşa cum e cazul a doi călători străini, unul francez şi celălalt german din Lipsca (Leipzig), aflaţi în preajma evenimentelor revoluţionare de la 1848-1849 pe meleagurile Ţării Bârsei, descriau astfel oraşul: „În mijlocul munţilor, răzimat de un părete de munte păduros, înalt de 1200 picioare, asemenea unei flori în mijlocul frunzelor, Braşovul rămâne ascuns dinaintea ochilor, până ce călătorul soseşte în nemijlocita apropiere şi e surprins la fiecare cotitură tot de alte şi alte frumuseţi nouă“1.

Aici, pe acest colţ de plai transilvan, a început din anul 12342 existenţa vestitului centru comercial

din inima ţării, importantă cetate a culturii şi civilizaţiei româneşti, edificată pe fundamentul economic trainic pus generos şi de populaţiile conlocuitoare, în special de saşii stabiliţi în Ţara Bârsei. Despre începuturile perioadei româneşti a oraşului însă se poate vorbi din momentul venirii şi aşezării aici a unei importante mase de populaţie din regiunile sud-dunărene, chiar din Macedonia. Nu este încă destul de clar când şi cum a venit această populaţie. Şi, de asemenea, nu face obiectul tezei această controversă istoriografică, care a aprins în timp un aprig schimb de idei. Ceea ce s-a putut susţine însă argumentat a fost participarea acestei populaţii din „Bolgarsechi“ la edificarea etapizată a Bisericii romano-catolice „Sfânta Maria“, astăzi lăcaşul de cult evanghelic cunoscut sub numele de Biserica neagră3.

Date incipiente ale vieţii religioase a românilor braşoveni „schismatici“ şi primele contacte cu spiritualitatea apuseană se regăsesc în bula papei Bonifaciu al IX-lea, datată 15 decembrie 1399, prin care le trimitea „o scrisoare de indulgenţă pentru convertirea ortodocşilor din oraşul Corona, care au o biserică pentru folosinţa lor“4. Sunt începuturi timide, ce pornesc de la o primă cruce din lemn în anul

1292 şi peste care va apărea peste ani prima biserică ortodoxă Sfântul Nicolae. Edificarea sa a debutat în cursul anului 14955 şi s-a prelungit mai multe etape, dat fiind faptul că au fost în timp trei

construcţii diferite.

Eforturi mari vor depune braşovenii ortodocşi pentru ridicarea şi a altor biserici în alte zone ale oraşului. Din păcate, statutul de tolerat în principat, stabilit de lucrările Dietei Transilvane în 1579 şi apartenenţa la o religie „schismatică“, pe care atunci ei o mărturiseau cu toată convingerea, nu a îngăduit construcţia altor lăcaşe de cult. Reorientarea politică reformatoare a împăratului Iosif al II-lea şi faimosul său edict de toleranţă va permite braşovenilor rămaşi în legea greco-orientală să-şi amenajeze câteva biserici în oraş şi, totodată, revirimentul comunităţii ortodoxe româneşti6.

Destul de tenebroase sunt şi primele reacţii ale braşovenilor faţă de unirea religioasă cu Biserica Romei. Până acum, în pofida tentativelor mai vechi sau mai noi ale istoricilor, nu s-au descoperit noi surse istoriografice demne de semnalat. Certă este numai rezistenţa românilor şcheieni la „uniaţie“, care însă, mai devreme sau mai târziu, va ajunge şi la Braşov. De exemplu, nu poate fi vorba de participarea lor la sinodul din 07 octombrie 1698 deoarece protopopul ortodox român din Şcheiul braşovean al acelor timpuri, Văsii Hoban, „zăcea bolnav în Moscova şi fără aprobarea lui, ceilalţi preoţi nu-şi puteau lua răspunderea unui asemenea pas“7.

Sunt însă şi alte mărturii care alimentează ideea că unirea religioasă a stârnit şi interesul braşovenilor. Nu este benefică nicio polemică faţă de afirmaţiile categorice ale istoriografiei ortodoxe că rezistenţa braşovenilor a fost dârză şi s-a bazat numai pe convingeri. Realitatea acelor evenimente numai Atotputernicul şi cei care au fost implicaţi o cunosc în detaliu. Poate că viitoarele studii pot aduce noi informaţii şi clarificări necesare8.

De reţinut este atitudinea lor din primii ani după 1700, când fac diferite acte publice şi gesturi cu încărcătură spirituală grea, prin care combat unirea religioasă, mai ales atunci când aceasta era îmbrăţişată, la nivel individual, şi de unii dintre braşoveni9.

Dacă pentru o parte dintre cei care s-au preocupat de studierea fenomenului istoric al unirii religioase la Braşov atitudinea şcheienilor se cantonează numai în zona spirituală, alţi istorici, care au convieţuit şi ei în Braşov, cum este cazul lui George Bariţiu10, găsesc ca determinant atitudinal doar sistemul amplu

al legăturilor economice existente între Braşov şi celelalte provincii româneşti de peste munţi11.

În paralel însă, sunt consemnate şi încercările de convingere a braşovenilor să primească unirea religioasă. Pot fi invocate în acest sens vizitaţiile canonice ale episcopilor uniţi, care au trecut prin zonă şi au luat cunoştinţă pe viu despre realităţile locale. Primul care şi-a îndreptat paşii spre Braşov a fost episcopul Atanasie Anghel, despre care ne-au rămas mărturii că a vizitat zona Braşovului şi părţile făgărăşene în martie 1699 şi, mai apoi, în 1709. Despre un alt arhiereu unit, Ioan Giurgiu Patachi, aflat în vizitaţie canonică la Sâmbăta de Jos - Făgăraş, se ştie că a discutat, printre alţii, şi cu fruntaşii braşovenilor, la 05 august 1723.

În eforturile de extindere a unirii, episcopul Inocenţiu Micu-Klein va poposi la Braşov, asistând chiar la serviciile divine oficiate în biserica Sfântul Nicolae din Şchei, în ianuarie 1733. În scrisoarea protopopului greco-catolic al Făgăraşului, Constantin Ioanovici, datată 25 martie 1769 şi trimisă de la Braşov lui Dimitrie Dima, se regăsesc şi detalii ale vizitaţiei canonice pe care o făcuse episcopul Blajului, Atansie Rednic, în zona respectivă.

Un episod mai puţin cunoscut al frământărilor legate de introducerea unirii religioase la Braşov şi în împrejurimi, s-a petrecut în anul 1779. Românii săceleni din Turcheş aveau pentru necesităţile lor spirituale o veche bisericuţă din lemn. Pentru că fusese ridicată înainte cu două sute de ani şi exista pericolul dărâmării ei, turcheşenii se adresează autorităţilor, cerând aprobare să edifice un alt lăcaş de cult. Cererea lor a parcurs toate etapele ierarhice şi a ajuns la curtea vieneză, care a remis-o spre soluţionare ordinariatului episcopal de la Blaj.

Episcopul Grigore Maior, cunoscut pentru zelul său misionar şi contribuţia adusă în răspândirea unirii, conştient de datoria arhierească faţă de această nevoie şi intuind oportunitatea apărută a convingerii unei comunităţi de a îmbrăţişa noua confesiune, face o vizită românilor din Turcheş. Aici, întâmpinat de bătrânul preot Constandin Popovici, nu a reuşit să determine pe turcheşeni să i se alăture în convingeri şi credinţă, întorcându-se la Blaj fără rezultatul aşteptat12.

La nivelul Braşovului, în condiţiile deja semnalate, unirea religioasă îşi va face cu greu intrarea la nivelul populaţiei româneşti din oraş şi împrejurimi. Adresele oficiale ale Sfatului orăşenesc (Magistrul săsesc) trimise fie guvernului principatului, fie curţii imperiale vieneze, nu menţionează niciun credincios unit pentru o bună perioadă de timp13. Că au existat mai multe treceri nimeni nu poate contesta14,

dar instabilitatea convingerilor unora dintre subiecţii trecerilor este la fel de veridică, pe cât de reală le fusese anterior trecerea la unire15.

Deşi apariţia credincioşilor de lege unită la Braşov şi în zonele limitrofe a fost incertă şi s-a manifestat cu timiditatea inerentă oricărui început, aceştia nu vor întârzia totuşi să apără. Se vor regăsi întâi foarte puţini, la recensămintele făcute de diferite autorităţi, în localitatea Tohanul-Vechi, apoi la Braşov, un credincios unit, în 1761, şi o comunitate care număra cinci călugări bazilieni greco-catolici, la 1780 în domeniul Zărneştilor, schitul din locul numit „Piatra lui Craiu“ sau „Colţul Chiciorii“ (sau al „Chiliilor“), îndrumaţi de fratele monah Pahomie din Mehadia.

Trecerea timpului şi vindecarea unor pasiuni stârnite de unirea religioasă, dar mai cu seamă intensificarea raporturilor între românii uniţi şi cei neuniţi au modificat şi optica braşovenilor faţă de acest proces istoric. Progresele evidente, înregistrate de oraş pe multiple planuri şi elanul cultural creator, definitorii pentru Braşovul acelor vremuri s-au datorat şi prezenţei aici a unor personalităţi care mărturiseau credinţa în legea unită. Un astfel de exemplu, George Bariţiu, „Nestorul gazetăriei române dincoace de Carpaţi, luptătorul aprig al epocii renaşterii naţionale, politice şi culturale, scriitorul luptelor de care este legată istoria patriei noastre în ultimii patru secoli“16, a fost cel care a însufleţit viaţa

culturală, publicistica şi învăţământul din Braşov vreme de patruzeci şi doi de ani. Inspiratei sale iniţiative îi datorează românii transilvăneni apariţia primului ziar politic românesc „Gazeta de Transilvania“, la 12 martie 1838, şi apoi a primei reviste literare „Foae pentru minte, inimă şi literatură“. Ambele publicaţii au avut rol important în susţinerea ideologică a luptei de emancipare socio-naţională a românilor din provinciile supuse stăpânirilor străine.

Pe aceeaşi linie a ridicării prin instrucţie a neamului românesc, George Bariţiu s-a afirmat ca fondator al şcolilor române moderne din Braşov, atât prin munca stăruitoare depusă, cât şi prin aducerea în oraş şi a altor personalităţi, aşa cum este cazul profesorului şi cunoscutului poet Andrei Mureşianu, şi el român greco-catolic. Bariţiu s-a afirmat de la Braşov, apoi de la Sibiu, ca important om politic transilvănean, care a contribuit cu toate forţele sale la crearea Partidului Naţional Român. Devenit un nume cunoscut, o marcantă personalitate pe tărâm cultural, în cadrul Asociaţiunii ASTRA şi a Academiei Române, Bariţiu nu a practicat un confesionalism rigid, strict delimitat, a privit rezervat şi echidistant dialogul ideologic şi dogmatic al vremii, iubind Biserica lui ca şi neamul românesc, aşa cum se deprinsese să o facă în familia tatălui său, preot unit.

Sub inspiraţia modelului Bariţiu, Andrei Mureşianu şi vărul său, publicistul Iacob Mureşianu, apoi descendenţii familiei Mureşianu, generaţie după generaţie, greco-catolici şi ei, au activat intens la Braşov în cele mai importante etape ale luptei naţionale a transilvănenilor. După realizarea dezideratului naţional, la 01 Decembrie 1918, familia Mureşenilor a continuat să servească devotat interesul comun al românismului. Lor li se datorează suflul vital care a revigorat comunitatea greco-catolică, prin creşterea numerică a elementului unit şi afirmarea sa distinctă între celelalte confesiuni împreună trăitoare în oraşul de sub poalele Tâmpei.

Etapele evoluţiei de-a lungul timpului, schimbările înregistrate la nivelul parohiei, dar şi al protopopiatului greco-catolic din Braşov pot fi urmărite datorită informaţiei regăsite în şematismele editate de autoritatea ecleziastică de la Blaj. Dintre lucrările de popularizare şi informare, pe care acest centru arhidiecezan tradiţional le-a destinat luminii tiparului, făcându-le astfel să parvină şi viitorimii, le amintesc doar pe acelea care mi-au servit ca sursă în documentarea tezei. Am avut posibilitatea, spre exemplu, să consult şi să extrag datele statistice din Şematismele provinciei mitropolitane referitoare la anii: 1900, 1911, 1929, 1932, 1938 şi din ultimul tipărit până la desfiinţarea Bisericii Române Unite, Almanahul pe 194217.

Multă vreme, începuturile comunităţii greco-catolice româneşti la Braşov au stat sub semnul incertitudinii, al lipsei informaţiilor, indiferent de natura acesteia. Cu toate că momentul unirii se îndepărta prin scurgerea timpului, iar numărul credincioşilor sporise simţitor, oraşul încă nu parcursese toate treptele administrative, care să determine şi atribuirea unui rang important în structurile administrative de conducere ale Bisericii. Pe parcursul unei îndelungate perioade de timp, aşa după cum vor încerca să demonstreze şi paginile care urmează, oraşul de la poalele Tâmpei a fost o simplă filie, integrată în componenţa Vicariatului foraneu al Făgăraşului. Mult mai târziu devine un reper important al provinciei mitropolitane unite şi această parte a zonei de referinţă.

Aşadar, parcurgerea fragmentelor din şematismele pe diferiţi ani a permis evidenţierea evolutivă a comunităţii unite de la Braşov. Spre exemplu, în anul 1900, între unităţile de cult ale Vicariatului de Făgăraş, Braşovul era filie subordonată administrativ-canonic parohiei greco-catolice din Tohanul-Vechi. Parohia, mult mai importată la acel timp comparativ cu Braşovul, era înfiinţată de mult timp, utilizând spre slujire biserica din piatră, construită la 1840 cu hramul „Înălţarea Domnului“ şi casă parohială zidită tot din piatră în 190018. Atât parohia Tohanul-Vechi, cât şi filia Braşov erau păstorite de

preotul paroh Moise Brumboiu. În 1900, filia greco-catolică din Braşov număra deja un număr apreciabil de 383 de suflete.

Pentru perioada cuprinsă între anii 1906 şi 1911 se poate reţine aspectul că nu s-au produs modificări notabile ale situaţiei înregistrate anterior. Braşovul figura în evidenţele administrative bisericeşti tot ca filie a parohiei Tohanul Vechi din Vicariatul Făgăraşului.

Datele şi informaţia regăsite în paginile şematismului anului 1929 despre oraşul Braşov, devenit între timp (din 1912-1913) parohie de sine stătătoare, îl înfăţişează ca fiind cel de-al optulea district tractual protopopesc al arhidiecezei. Includea în structura sa organizatorică şapte parohii: Braşov, Homorod, Ohaba, Rupea, Şinca-Veche, Tohanul-Vechi I şi Tohanul-Vechi II, şi douăzeci şi una de filii. Toate acestea, din punct de vedere statistic, cuprindeau un număr total de 6.984 credincioşi greco-catolici.

Schimbări semnificative au survenit de abia în anul 1932, când protopopiatului districtual cinci Braşov i-a fost mărit numărul parohiilor la douăzeci şi cinci: Aita-Seacă, Arcuş, Baraolt, Boroşneul-Mare, Braşov, Ciucsângeorgiu, Comana de Jos, Cuciulata, Ghelinţa, Homorod, Ilieni, Imper, Lăzăreşti, Lemnia, Lisnău, Ohaba, Poian, Rupea, Sfântu-Gheorghe, Şinca-Veche, Ticuşul-Nou, Ticuşul-Vechi, Tohanul-Vechi I, Tohanul-Vechi II şi Turia, precum şi nouăzeci şi una de filii, cu un număr de 15.165 credincioşi greco-catolici şi 58.985 greco-orientali. Potrivit datelor din şematismul pe anul 1938 situaţia parohiilor protopopiatului districtual cinci Braşov a rămas neschimbată, datele statistice nesuferind modificări sensibile.

Ultimul recensământ bisericesc, publicat înainte de declanşarea persecuţiei în 1948 şi apărut sub formă de almanah pentru anul 1942, reţine mutaţiile dureroase care afectaseră teritorial şi statistic şi zona Braşovului. În plină desfăşurare a celui de-al doilea război mondial, pierderile teritoriale şi de populaţie suferite de întreaga ţară, se raportează şi în componenţa provinciei mitropolitane de Alba-lulia şi Făgăraş, afectându-o. Districtul protopopesc cinci Braşov a rămas cu douăsprezece parohii: Braşov I şi Braşov II, Comăna de Jos, Cuciulata, Homorod, Ohaba, Rupea, Şinca-Veche, Ticuşul-Nou. Ticuşul-Vechi, Tohanul-Vechi I şi Tohanul-Vechi II. Din păcate, auspiciile mai puţin generoase sub care a fost tipărit almanahul, lipsurile generate de război, n-au mai permis publicarea integrală a datelor referitoare la filiile arondate Braşovului.

Ca o concluzie generală se poate afirma că prosperitatea materială a comunităţii greco-catolice din Braşov, evoluţia ei ascendentă după încheierea primului război mondial şi pe parcursul întregii perioade interbelice, reflectă la propria scală transformările suferite de întreaga societate românească. Cu un cuvânt aparte, datorat rolului şi implicării lor directe în sprijinirea eforturilor credincioşilor greco-catolici braşoveni, trebuie amintiţi marele ctitor şi arhiereu dr. Vasile Suciu, arhiepiscop şi mitropolit de Alba-lulia şi Făgăraş19, şi părintele Ioan Micu Moldovan, vicar general şi canonic prepozit al capitlului

blăjean, membru al ASTREI şi al Academiei Române20. Contribuţia lor personală, dincolo de

responsabilităţile oficiale, a constat în însemnatele donaţii materiale făcute pentru ridicarea capelei, ulterior a Bisericii Greco-Catolice din Braşov.

Puterea exemplului acestor personalităţi şi consistenţa sprijinului venit din mai multe părţi, fie sub formă bănească, fie prin munca prestată, au accelerat mersul lucrărilor. Demararea acestora se produsese încă din 1893, când, prin mari eforturi, au fost edificate casa parohială din piatră şi o capelă cu hramul „Buna Vestire“, amplasate pe Strada Lungă la nr. 111, astăzi nr. 11321. Creşterea evidentă

a numărului de credincioşi după primul război mondial, existenţa un sediu stabil, care a preluat funcţiunea de centru administrativ al comunităţii, şi rolul tot mai important pe care începuse să-l capete Braşovul fie în plan economic, fie în cel cultural au facilitat transformarea filiei greco-catolice în parohie. Dimpreună cu parohia s-a decis şi reînfiinţarea districtului protopopesc român unit al Braşovului, care, potrivit tradiţiei locale, a existat în preajma anului 1700.

Cu greutăţile inerente oricărui început, într-un mediu spiritual destul de refractar prin tradiţie şi ostil, mai ales că majoritatea populaţiei a aparţinut în toate timpurile confesiunii ortodoxe, anii 1912 - 1913 au încununat eforturile şi munca fără preget a comunităţii româneşti unite, prin înfiinţarea parohiei şi protopopiatului din Braşov, aflat sub dependenţa şi ascultarea canonică a Mitropoliei Bisericii Române Unite de la Blaj.

Primul preot-paroh şi protopop, deschizătorul galeriei slujitorilor altarelor unite din acest centru de reşedinţă al Ţării Bârsei, a fost părintele Moise Brumboiu22. Misiunea sa pastorală a continuat pe

linia activităţii anterioare, pentru că la Braşov a venit din parohia greco-catolică Tohanul-Vechi. Dar, după mai bine de douăzeci şi şase de ani de păstorire a parohiei din Braşov23, părintele Brumboiu a

fost promovat administrativ, devenind vicarul foraneu al Făgăraşului, în cursul anului 1922. Locul rămas astfel vacant a fost ocupat, prin decizia ordinariatului arhidiecezan din Blaj, de părintele Mihail Hodârnău. Instalarea sa în noua misiune sacerdotală s-a oficiat, respectându-se toate prescripţiile rânduielii canonice specifice Bisericii Răsăritului, la 13 august 192224.

De personalitatea părintelui Hodârnău, de vasta sa experienţă pastorală anterioară venirii la Braşov şi de calităţile sale de bun păstor sufletesc al credincioşilor uniţi din acest loc au putut fi legate reuşitele spirituale ale comunităţii. Fără îndoială că s-a implicat în demersurile de achiziţionare a terenului destinat edificării bisericii cu acelaşi hram al „Bunei Vestiri“ şi a noii case parohiale. Ambele au fost construite de şi pentru comunitatea românilor greco-catolici braşoveni25 în actualul perimetru şi

locaţie, lângă parcul central al oraşului, de pe strada Nicolae Iorga, la nr. 28-30, unde astăzi sunt încă vizibile efectele negative ale silniciei istorice produse în anul 1948, lăcaşul de cult fiind încă în folosinţa comunităţii ortodoxe.

În această agreabilă astăzi26 zonă a urbei, au început din toamna anului 1934, lucrările de zidire la

„singura biserică românească, construită după unire (între 1934-1937 în Braşov s.n.) (este) frumoasa catedrală a Românilor de legea unită, situată la o admirabilă poziţie, într-un colţ al noului parc din capitala judeţului“27 şi la casa parohială din imediata vecinătate. Costurile edificării clădirii bisericii

au fost estimate la o valoare totală aproximativă de 3.385.000 lei, iar cele ale casei parohiale la 1.106.000 lei28, biserica fiind târnosită în anul 1937 de arhiepiscopul şi mitropolitul Blajului, 

dr. Alexandru Nicolescu29, fără toate finisajele interioare terminate.

Acestea au fost, într-o înlănţuire cât se poate de sintetică, informaţiile pe care le-am considerat de referinţă pentru protopopiatul greco-catolic din Braşov, până în preajma izbucnirii celui de al doilea război mondial. Întreaga epocă a războiului a lăsat urme adânci şi în această zonă. Pornind de la impresia generală, că toate pierderile teritoriale şi victimele umane s-au repercutat asupra ţării întregi, se ajunge şi la evenimentele care au afectat parohia şi protopopiatul Braşov. În acest context, este de reţinut faptul că rodnica păstorire a părintelui Mihail Hodârnău s-a încheiat în anul 1941, odată cu trecerea sa la cele veşnice30.

Apoi că, vreme de cinci ani, oficiul de protopop a fost deţinut de părintele Aurel Ghilea, fost preot-paroh în Zalău şi refugiat de la Oradea-Mare ca urmare a cedării Nordului Ardealului. Era al treilea deţinător al mandatului de paroh I şi protopop unit al Braşovului, chiar dacă numai pentru perioada delimitată de durata refugiului. Aceleiaşi etape istorice îi corespunde şi apariţia celei de-a doua parohii greco-catolice din Braşov, păstorită de părintele Ioan Florea, care venea de la parohia greco-catolică păstorită anterior în Ilieni.

La sfârşitul războiului însă, în anul 1945, părintele Aurel Ghilea31 s-a reîntors acasă, la Oradea-Mare,

iar preot-paroh I şi protopop a fost desemnat părintele Gheorghe Simu, care a funcţionat înaintea numirii la Braşov ca paroh la parohia română unită din Dumbrăveni. Părintele Ioan Florea deşi aspira să promoveze, a rămas în continuare doar preot paroh II.


1Candid C. Muşlea, Braşovul Bisericesc, manuscris original – Fondul Muşlea, Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului, nr. de inv. 1543 – 1566, 01 februarie 1935, p. 1. (Fotocopie în arhiva personală dobândită prin amabilitatea pr. prof. dr. Vasile Oltean, directorul muzeului căruia îi mulţumesc şi sub această formă).

2Prima atestare documentară a oraşului sub denumirea de Corona – oraş al coroanei. Au urmat apoi, la 1252 Barasu, în 1288 Braso şi din 1294 actualul nume Braşov, însă au mai fost utilizate şi simultan. Vezi Ştefan Pietraru – Constantin Catrina, Braşovul memorial, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1976, p. 8.

3Construcţia bisericii în stil gotic a început în anul 1383, în timpul păstoririi parohului Thomas Sander, pe locul unei străvechi biserici romanice din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Prima invazie turcească, în anul 1421, afectează în mare parte biserica, încă neterminată. Construcţia bisericii a durat până în anul 1477. Pentru descălecatul „bulgarilor“ la Braşov vezi, pe larg, Candid C. Muşlea, Biserica Sf. Nicolae ..., op. cit., vol. I (1292 – 1742), p. 7.

4Pr. Vasile Prodea, Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului 1495 – 1995. 500 de ani de la zidire, Tipocart, Braşov, 1995, p. 3.

5Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului, prima biserică zidită a românilor ortodocşi, a reunit în edificiul ei alte două biserici anterioare, cu viaţă efemeră. Construcţia ei s-a derulat în mai multe etape între 1495-1518 nava principală, apoi în 1651 primul paraclis, iar în 1733 cel de-al doilea. Este, comparativ cu alte bisericii ortodoxe din ţară, o adevărată capodoperă arhitectonică şi prin aceste biserici în miniatură pe care le integrează în corpul unei singure zidiri.

6Edictul sau mai bine spus edictele iozefine de toleranţă religioasă, au fost reglementările prin care împăratul Iosif al II-lea a recunoscut dreptul de funcţionare nestingherită a mai multor culte. Printre acestea se număra şi cultul greco-oriental (ortodox). Patenta imperială din 13 octombrie 1781 a acordat libertate religioasă protestanţilor şi ortodocşilor, iar cea din 1782 mozaicilor. Ca urmare a acestor patente imperiale s-a înfiinţat Episcopia greco-ortodoxă de la Sibiu (1783), care va deveni Mitropolia Ortodoxă a Ardealului în vremea păstoririi lui Andrei Şaguna.

7Candid C. Muşlea, Biserica Sf. Nicolae ..., op. cit., vol. I (1292 – 1742), p. 125.

8La sinodul din 04-05 septembrie 1700, „mai vârtos acele patru puncte“ au fost semnate de episcopul Atanasie şi de 54 de protopopi. Între semnăturile acestora, la poziţia a optsprezecea semna şi „protopopul Vasiliu din Braşov cu 25 de preoţi“. Vezi Nicolae Iorga, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, vol. I, Bucureşti, 1907. p. 127. Tot marele istoric Nicolae Iorga identificase în arhiva Universităţii din Cluj un document legat de lucrările sinodului desfăşurat la Boboteaza anului 1701. Preoţii şi protopopii participanţi atunci declarau că: „poftesc pre Sfinţia Sa Mitropolitul nostru Atanasie s㒺i ţiie scaunul în pace, cu cinste“, printre semnatari găsindu-se şi: „Protopopul Crăstea snă protopop Staicu ot Braşov pohtescu împreună cu tot săborul mare pre Vlădica Atanasie, cu tot sufletul şi cu toată tăria“. Nicolae Iorga, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, I – XXIX (1901 – 1916), vol IV, p. 71-72. Cum, de altfel, nu putem încă interpreta conţinutul scrisorii unor călugări de la Blaj, datată 1751 şi adresată confraţilor lor aflaţi la Viena, care prezintă date despre unire, inclusiv despre situaţia de la Braşov: „ Ex nostra visitatione multa scribere data occasione potuissem, haec pro vestra et quorum interest informatione vobis perscribo. Coronenses Bulgaro Valachi (apud quos eramus) qui sub illmo Athanasio eppo erant eidem subiecti, hoc anno ibidem Viennae vobis inscientibus obtinuerunt decretum, ut libere etiam şi Unionem non profiteantur, fungatur eorum sacerdotes Coronae în suburbio, qui antea nunquam tali decreto gloriari poterant cum usque ad illmum Pataki eppum semper subiecti erant nostro Venecziensi Archidiacono; et illmum Pataki etiam accesserant. Verum quibus artibus effecerunt, longum esset narrare (non tamen legaliter) se subjecerunt Carlovicensi eppo, nos tamen semper nostrae iurisdictioni eos subjicere conabimur, sicut et antea erant; hi enim nostros vicinos unitos varris artibus ad defectionem adducere conatur, illegalia matrimonia sustinent în quiete, et alia quibus tamen s. Unionem ex libris Valachicis ostendimus, et eam în conspectu nostro quidem confessi sunt esse doctrinam s. Patrum, aliter enim respondere non poterant et quibuscunq eam declaramus negare nequeunt. Incidimus enim în libros antiqos valde în Valachia impressos, în quibus clare s. Unionem invenimus, quos ne illi negare possunt. Haec ubi opus fuerit, narrate“. În Şematismul … pre anul Domnului 1900 …, op. cit., p. 621-622.

9„În 13 ianuarie 1717, protopopul Florea Băran şi preoţii Ioan şi Radu Tempea fac straşnic jurământ ‹pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pe Maica Precista, pe 12 Apostoli şi 4 Evanghelişti, pe soborul celor 70 de Apostoli, pe cele sfinte şi a toată lumea soboare a Sfinţilor Părinţi şi pe 4 Posturi că nu se vor depărta de legea cea pravoslavnică ca să se mute în alte dogme sau uniri sau eresuri› şi mai ales ‹să se păzească foarte tare de unie până la moarte›“. Vezi Zenovie Pâclişanu, Istoria Bisericii Române Unite, în Perspective, nr. 65-68, Iulie 1994 – Iunie 1995, anul XVII, partea I, p. 199. Dar, cu toată cenzura jurământului, Jipa Grid, unul dintre fii protopopului Vasile Grid, venit de la Făgăraş la Şchei, în 1686, tocmai pentru a nu lăsa să pătrundă unirea, va deveni protopopul unit al ţinutului Trei Scaune, gest menţionat de Candid C. Muşlea, Biserica Sf. Nicolae ..., op. cit., vol. I (1292 – 1742), p. 155.

10Fiu de preot unit şi nepot de preot ortodox, ilustrul cărturar a trăit mai bine de patru decenii la Braşov, între 1835 – 1877, și a fost dascăl şi mentor al mai multor generaţii în plan cultural şi politic.

11„Legăturile de afaceri dintre Braşov şi Muntenia – ne spune G. Bariţiu – erau atât de dezvoltate încât unul dintre motivele care au ţinut pe braşoveni departe de Unirea cu Roma, cu toată apropierea şi influenţa episcopiei unite a Făgăraşului, a fost grija de a nu-şi periclita prin acest pas interesele comerciale. Observaţia lui Bariţiu era interesantă, nu ştim însă în ce măsură poate fi şi justă (sic!)“. Vezi, Victor Jinga, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, Ediţia a II-a, Tipocart, Braşov, 1996, p. 225.

12Candid C. Muşlea, Proselitism catolic în Ţara Bârsei, în Omagiu Înalt Prea Sfinţiei Sale Dr. Nicolae Bălan Mitropolitul Ardealului la Douăzeci de Ani de Arhipăstorire, Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1940, p. 616.

13A se vedea corespondenţa oficială a Primăriei din Braşov cu nr. 635/1774, nr. 424/1780 sau nr. 1293/1817. Direcţia Judeţeană Braşov a Arhivelor Naţionale, Primăria oraşului Braşov, ani extremi 1353-1950.

14Pentru Braşov, sunt notorii cazurile de trecere a lui Jipa Grid, fiul protopopului Văsii Grid, ajuns protopop unit în ţinutul Trei scaune, şi cel al fiului protopopului Florea Băran, Vasile, care, devenind ginerele protopopului unit Ionaşcu din Veneţiei de Jos, îmbrăţişează unirea la 1738. De altfel, Vasile Băran, „archidiaconus Fogarasiensis“ – după cum iscălea manu propria o scrisoare redactată la Voila, purtând data 20 august 1751, s-a implicat activ în susţinerea Sfintei Uniri cu Roma în ţinuturile făgărăşene.

15Revenirea plin㠄de pocăinţ㓠a lui Jipa Grid la ortodoxie.

16Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba-Iulia, Editura Facla, Timişoara, 1980, p. 131.

17Nu pot să nu semnalez dificultatea de acces la conţinutul acestor Şematisme. La momentul publicării lor aveau caracter de popularizare, editarea acestor lucrări se făcea tocmai pentru a facilita rapida informare a celor interesaţi. Presupunem, pe aceleaşi considerente, că numărul de exemplare era apreciabil la vremea tipăririi, spre a fi accesibil mai multor categorii. Din păcate, astăzi sunt lucrări rare, consultarea lor este dificilă până şi la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti. Doar la filiala din Cluj a aceleiaşi biblioteci există toate aceste tipărituri şi ţin pe această cale să mulţumesc părintelui protopop al Clujului, Cristian A. Sabău, pentru ajutorul acordat în procurarea extraselor din aceste şematisme. Au servit ca sursă de informaţii statistice şi pentru celelalte structuri administrative din zona de referinţă analizate în prezenta teză.

18Şematismul … pre anul Domnului 1900 …, op. cit., p. 617 – 622.

19S-a născut pe 13 ianuarie 1873, în Copăcel, Făgăraş şi a decedat la 25 ianuarie 1935, în Blaj. Arhiepiscop şi mitropolit român unit de Alba-Iulia şi Făgăraş, între 01 ianuarie 1920 – 25 ianuarie 1935. Ultimul din seria marilor ctitori ai Blajului, rămas în memoria contemporanilor şi a posterităţii cu numele ce-i fusese atribuit de marele istoric Nicolae Iorga, Vasile Vodă al Blajului.

20Cunoscut teolog, istoric, şi academician al Bisericii Blajului, născut în 13 iunie 1833 şi decedat în 20 septembrie 1915. La moartea mitropolitului Ioan Vancea a fost ales vicar capitular, iar apoi prepozit capitular şi vicar general arhiepiscopesc.

21Casa de pe strada Lungă, şi capela din compunerea ei au fost cedate la schimb pentru terenul pe care s-a edificat lăcaşul Bisericii greco-catolice „Buna-Vestire“, pe strada Nicolae Iorga, nr. 28-30. Biserica este încă în administrarea Bisericii Ortodoxe Române, ca dovadă că dragostea creştină şi roadele dialogului frăţesc la Braşov sunt încă necunoscute pentru comunităţile parohiale unită şi ortodoxă.

22A văzut lumina zilei la 01 martie 1871 în Calbor, comitatul Târnavei Mari. A fost hirotonit la 15 noiembrie 1896 şi trimis în parohia Tohanul-Vechi. Vezi, Şematismul … pre anul Domnului 1900 …, op. cit., p. 685.

23Păstorise la Braşov şi atunci când comunitatea unită era numai filie a parohiei din Tohanul-Vechi.

24S-a născut la Feisa, comitatul Târnavei Mari, în 19 august 1867. Hirotonit la Blaj, în 20 noiembrie 1895, a fost trimis administrator parohial la Cârţa, apoi paroh în parohia Pata, protopopiatul Cojocnei. Vezi, Şematismul … pre anul Domnului 1900 …, op. cit., p. 712. A se vedea şi Consiliul National Român din Blaj (noiembrie 1918 – ianuarie 1919) Protocoale şi Acte, vol. I, ediţie îngrijită de Viorica Lascu şi Marcel Ştirban, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 221. Preotul Mihail Hodârnău este menţionat ca paroh în Doştat, apoi protopop în Braşov.

25Candid C. Muşlea, Braşovul Bisericesc, man. cit. p. 20: „...Credincioşii uniţi s'au îngrijit şi ei de vreo 20 şi ceva de ani (1912 şi 1913) de o capelă în Strada Lungă... Astă toamnă (1934 s. n.) s'a pus temelia şi s'a ridicat deja în parte o sveltă bisericuţă unită sub Cetăţuie“. Ion Podea, Monografia judeţului Braşov, Institutul de Arte Grafice „ASTRA“, Braşov, 1938, p. 273: „... protopopiatul Bisericii Unite condus de părintele M. Hodârnău, cu sediul la Braşov, cuprinde: parohia înfiinţată în anul 1913 în Braşov, având azi 2.365 de suflete şi cele două parohii din Tohanul-Vechi, administrate de doi preoţi“.

26În momentul construirii lăcaşului de cult, strada era cunoscută drept Şirul Hoţilor.

27I. Podea, op. cit., p. 273.

28Pr. Prof. Vasile Puşcaş, Biserica noastră, manuscris, Braşov, 25 februarie 1992, p. 8. Dificil însă de spus despre ce cotaţie a monedei româneşti este vorba. Cea mai plauzibilă pare a fi exprimarea în valoarea acelei epoci.

29Din păcate, edificiul bisericii s-a putut finaliza funcţional interior numai după desfiinţarea Bisericii Române Unite. În anul 1952 a fost montată catapeteasma care îi fusese cedată de comunitatea parohială de la Biserica Sfântul Nicolae din Şchei. Catapeteasma era vechiul iconostas dăruit la 1751 Bisericii Sfântul Nicolae de împărăteasa Rusiei, Elisabeta Petrovna, refăcut de pictorul făgărăşean Iosif Vasu, cel care a pictat şi interiorul bisericii, între anii 1972-1976. În perioada cuprinsă între anii 1982-1987 a fost zugrăvit exteriorul bisericii şi casa parohială, a fost vopsit acoperişul şi a fost împrejmuită curtea bisericii şi a casei parohiale cu gard din beton.

30A fost înmormântat în cimitirul din Blaj, în apropierea mormântului mitropolitului Vasile Suciu.

31A.C.N.S.A.S., Fond Documentar „D“ dosar nr. 8792/Bucureşti, f. 168, nota SSI din 16.10.1947 îl numeşte: „Aurel Ghilea: protopop în Oradea şi vicarul Bihorului“.


 
Copyright 2009. All rights reserved.
acasa   |    despre noi   |    greco-catolica   |    gradinita   |    ave   |    foto   |    kolping   |    contact