Biserica Romana Unita cu Roma

Greco-Catolica

Biserica Unita cu Roma Greco Catolica

De ce suntem greco-catolici

Ierarhie

Arhieparhia

Eparhii

Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica este o Biserica "sui iuris" de traditie rasariteana in deplina comuniune cu Scaunul Romei, avand rangul de Biserica Arhiepiscopala Majora. Întaistatatorul ei este Preafericitul Lucian, Arhiepiscop Major de Alba-Iulia si Fagaras si Mitropolit al Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica. În componenta acestei Biserici intra cinci Eparhii: Arhieparhia de Alba-Iulia si Fagaras (cu sediul la Blaj, care este si sediul Mitropoliei) si Eparhiile sufragane de Oradea (cu sediul la Oradea), de Cluj-Gherla (cu sediul în Cluj), de Lugoj (cu sediul la Lugoj) si de Maramures (cu sediul în Baia Mare).

 

 

 

DE CE SUNTEM GRECO-CATOLICI?


Editata de Casa de Editura "Viata Crestina",
Cluj-Napoca, 1999

"Daca azi sunt ardeleni intelectuali ce fac parte din Biserica Unita si care tin la Roma catolica mai mult decat ne inchipuim noi, e tocmai fiindca vad in catolicism o domnie a ordinii si le e teama de inconsistenta din Vechiul Regat... De aceea problema unitilor e mai importanta si se pune altfel decat se pune de obicei."
(Vasile Bancila, Semnificatia Ardealului, Cluj-Napoca, 1993, p. 26)


"Faclia aprinsa la Blaj acum 200 de ani n-a mai putut fi stinsa de atunci - si nici nu se va stinge vreodata... Odata trezita constiinta latinitatii noastre, nimeni si nimic n-o mai poate nimici; de generatii ea face parte din insasi constiinta noastra de romani. Limba, literatura si cultura romaneasca moderna poarta pecetea faurita la Blaj; cu cate lacrimi, cu cat sange si cu cat geniu, o stie numai istoricul care si-a inchinat viata cercetand aceasta epoca eroica. Asemenea creatii spirituale n-au moarte, caci ele s-au identificat cu insusi geniul Neamului care le-a dat nastere."
(Mircea Eliade, Paris, 1954)


"Am lasat o cerere la Uniunea Scriitorilor sa fiu inmormantat la Blaj, in Mica Roma a lui Eminescu. Am platit slujba, clopotele, locul. Acu - sigur ca la Blaj pot sa fiu inmormantat si langa gard, ca-i pamant sacru acolo... Eu sunt legat de Blaj prin conceptia mea panlatina a culturii romane".
(Petre Tutea, "Romania libera", 7-8 decembrie 1991, p. 2)


Calomniile neintrerupte proferate de ortodoxia confesionalista la adresa Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolice, ne obliga sa iesim din tacerea noastra obisnuita si sa raspundem, mai ales ca multa lume se mira si-si pune intrebarea: cum se explica, in aceste conditiuni, faptul ca se produce in asa de mare numar revenirea de la Ortodoxie a credinciosilor greco-catolici, la Biserica strabunilor si parintilor lor, incat foarte greu se poate tine pasul pregatirii preotilor care sa-i pastoreasca si sa le asigure asistenta spirituala necesara tuturor celor ce se intorc, revenind in unele parti unui preot pastorirea a cate trei-patru comunitati de credinciosi, din tot atatea localitati? Miraculoasa revenire are loc dupa ce, inainte cu 50 de ani, in 1948, Biserica Romana Unita a fost scoasa in afara legii de catre Statul comunist ateu, care, in colaborare cu ierarhia Bisericii Ortodoxe Romane i-a integrat pe credinciosii greco-catolici in mod violent, cu sila, in Biserica Ortodoxa.


Pe preotii care n-au trecut i-au arestat, condamnat si purtat prin inchisori, la Canalul Dunare-Marea Neagra, prin coloniile de munca din Baragan, din Balta Brailei si Delta Dunarii, iar pe Episcopi i-au arestat pe toti, pana la unul. Cinci dintre ei au murit in inchisori: Vasile Aftenie - in 1950 la Bucuresti, Valeriu Traian Frentiu - in 1952, Ioan Suciu - in 1953 si Tit Liviu Chinezu - in 1955, toti trei la Sighetu Marmatiei, iar Alexandru Rusu in 1963 la Gherla. Doi in domiciliu obligatoriu: Ioan Balan, in 1959, la Manastirea Ciorogarla si Cardinalul Iuliu Hossu - la Manastirea Caldarusani, in 1970. Alti trei Episcopi s-au stins din viata dupa eliberarea din inchisori, ca urmare a indelungatelor suferinte cauzate de conditiile grele, inumane, in care au fost detinuti si izolati: Iuliu Hirtea, in 1978, Ioan Dragomir - in 1985 si Ioan Chertes - in 1992. Mai este in viata doar unul din cei doisprezece: Cardinalul Alexandru Todea, la Reghin, imobilizat de o paralizie intr-un scaun cu rotile, ca urmare a celor 17 ani de temnita, de frig si foame.
Dar nici unul n-a defectionat. N-a trecut nici unul la ortodocsi, asa ca pe buna dreptate se mandrea cu ei Papa Pius al XII-lea si spunea ca "din 12 Apostoli ai lui Cristos, unul, Iuda Iscarioteanul, a fost tradator, pe cand, din cei 12 Episcopi romani greco-catolici nici unul nu a defectionat, nu a tradat nici unul"; sau cum ii lauda in versuri poetul Ioan Andrei: "Episcopii-n lanturi cu crucea pe umeri / Ca Tine Isuse-s discipolii Tai / Apostoli in jertfa, chemare si numar / Dar fara sa aiba un Iuda-ntre ei" (Pentru Tine, Doamne, din volumnul Cruci de Gratii).


Bunurile patrimoniale ale Bisericii Romane Unite au fost toate rapite - mobile si imobile, cladirile scolare, resedintele episcopale, protopopesti, parohiale si manastiresti -, si au fost impartite pe din doua intre Statul comunist ateu si Biserica Ortodoxa Romana, ca pe o prada de razboi. Lacasurile de cult i-au revenit Bisericii Ortodoxe. Dupa Revolutia din Decembrie 1989, noua oranduire de stat neo-comunista, in asentimentul ierarhiei ortodoxe confesionaliste, i-a redat Bisericii Romane unite cu Roma bruma de libertate, de a iesi din catacombe la lumina zilei, pentru a "convinge" strainatatea, ca in Romania libertatea si Drepturile omului sunt "garantate", insa nu i-a restituit si bunurile rapite si nici lacasurile de cult, si mai ales acelea, in speranta, de altfel marturisita, ca cei cativa "zeci de mii" de credinciosi greco-catolici, "toti varstnici", vor disparea in cativa ani, si astfel existenta Bisericii Greco-Catolice va ramane doar un simplu capitol de istorie.


Dar, cu toata duritatea si continuitatea prigoanei de o jumatate de secol si a declaratiilor unor ierarhi ortodocsi prin strainatate - precum cele ale Patriarhului Teoctist Arapas - ca in Romania nu mai exista greco-catolici, recensamantul oficial din 1992, in pofida incercarilor confesionaliste ortodoxe si neo-comuniste de a inregistra cat mai putini greco-catolici, totusi un numar de 228.337 de credinciosi, care, desi reprezinta abia 1 % din populatia tarii, nu a putut fi ascuns. Recenzorii recurgeau la un dialog diabolic cu recenzatii:
- Ce confesiune aveti?
- Greco-catolica.
- Cum? Sunteti unguri?
- Nu. Suntem romani.
- Doar numai ungurii sunt catolici, conchidea recenzorul si astfel oamenii mai simpli renuntau la continuarea discutiei, iar el inregistra ce vroia. In alte locuri, in care recenzatul isi sustinea cu tarie convingerea religioasa greco-catolica, i-o trecea in fisa de recensamant in creion, iar la definitivarea fisei in cerneala, scria ce "trebuia". O astfel de discutie a fost provocata de un recenzor chiar in casa Parintelui Tertulian Langa, pe atunci Vicar-general, (Protosincel) al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.


Cifrele false ale Recensamantului din 1992 impieteaza, desigur, si azi, in mod flagrant, adevarul si sunt citate mereu de sustinatorii starii actuale de lucruri, ca argument fundamental in efuzul de a restitui bunurile Bisericii Romane Unite, rapite acesteia in 1948.


Este foarte adevarat ca numarul exact al credinciosilor romani greco-catolici nu poate fi usor stabilit, fiindca revenirile de la o zi la alta sunt continue. In unele localitati au cuprins intreaga populatie, in frunte cu preotii parohiilor "ortodoxe" respective si cu readucerea patrimoniului rapit in 1948, biserica si casele parohiale. Asa s-a intamplat la Poiana-Turda, Livada-Turda, Cojocna, Aiton din judetul Cluj, sau la Ardud in judetul Satu-Mare, care a avut loc la inceputul anului 1998. Exemplele sunt numeroase.


Ultimele cifre ce le putem si noi comunica asupra numarului credinciosilor romani greco-catolici sunt cele comunicate de Episcopul roman unit de Oradea, PSS Virgil Bercea, in emisiunea "Credo" a Postului national nr.2 de Televiziune din 2 martie 1998, ca la acea data Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, avea intre 840.000-860.000 de credinciosi si 800 de preoti. Dar si aceste cifre sunt relative, fiind valabile numai pentru data in care au fost comunicate, revenirile de la Ortodoxie intensificandu-se, mai ales dupa evenimentele petrecute cu ocazia preluarii de catre greco-catolici a Catedralei episcopale "Schimbarea la Fata" din Cluj, la 13 martie 1998, in urma unei hotarari judecatoresti definitive. Marsaluirea din 20 martie 1998 a celor 3000 de preoti ortodocsi din Transilvania, chemati la Cluj sa se "roage pentru dusmanii neamului" (care ar fi "greco-catolicii"), n-a impresionat si n-a miscat sufletele pentru cauza celor pretinsi 50.000 de credinciosi ortodocsi, care ar fi fost evacuati de la biserica "Schimbarea la Fata", cand, in realitate, la Liturghia destinata lor in Catedrala ortodoxa, intre orele 7, 30-9, 30, doar in duminici si sarbatori ating un numar relativ mare de credinciosi. Daca ar fi avut, nu 50.000, ci 5.000 de credinciosi activi, sau numai 1.000, care frecventeaza biserica si solicita asistenta spirituala, ar fi iesit cu ei in Piata Unirii, de unde au plecat greco-catolicii dupa aproape 8 ani, ca sa arate cat sunt de nedreptatiti, sau ar fi marsaluit ei pe strada si nu ar fi adus cu convocator preotimea de la sate si seminaristii si studentii pe baza de catalog.


Nu numai ca nu a impresionat marsul celor 3.000 de preoti pe strazile Clujului la 20 martie 1998, ci dimpotriva "procesiunea", cum o numeste Arhiepiscopul Bartolomeu, a scandalizat pe multi: "O falsa cruciada" spune poetul si academicianul Stefan Augustin Doinas, " ... preotii ortodocsi din Cluj, marsaluind pe strazile orasului ca niste vrednici sindicalisti "ai eroicei noastre clase muncitoare". Iar Adrian Suciu reactioneaza la C.D. Radio Cluj, in 23 martie 1998: "N-am putut fi impresionat pentru ca inaintea celor 3.000 de preoti auzeam huruitul senilelor tancurilor sovietice si la gatul fiecaruia dintre ei atarnau, zanganind, schelete. La gatul lui Valeriu Anania atarnau oasele Episcopilor Vasile Aftenie... Valeriu Traian Frentiu...Ioan Suciu...Tit Liviu Chinezu...Potrivit rangului si puterii, toti ceilalti isi purtau povara, dupa buna randuiala a nevinovatiei dintre osemintele martirilor Bisericii Romane Unite cu Roma. As fi fost impresionat daca n-as fi vazut pe strazile Clujului divizia cea mai sinistra a Securitatii romanesti, preotimea ortodoxa. Dumnezeu nu toarna harul sau in vase spurcate, preotii care au terfelit Taina sfanta a Spovedaniei, pe care ar fi trebuit sa o apere cu viata, sunt mai departe de credinta crestina decat insusi Necuratul... As fi fost impresionat daca n-as fi vazut pe strazile Clujului unealta cea mai umila si mai eficienta a regimului ateu comunist... D-le Valeriu Anania, numai numele bisericii "Schimbarea la Fata" ar trebui sa va faca sa intrati in pamant de rusine. Episcopul unit Iuliu Hossu a luptat de aici impotriva horthystilor pentru a-i impiedica pe acestia sa confiste Catedrala Ortodoxa, ramasa aproape goala in periada Diktatului de la Viena... Plata acestui gest de dragoste frateasca a fost prigoana, martiriul si ura organizate, pe care D-voastra le girati in continuare..."
Regretam si marturisim cu toata sinceritatea parerea de rau ca am fost nevoiti sa reproducem reactia atat de dura la adresa "procesiunii" din 20 martie 1998, a preotilor ortodocsi din Transilvania pe strazile Clujului, dar atat de mult a scandalizat acest mars, incat reactiile au aparut spontan, in toata duritatea lor.


Se stie ca dupa Adunarea Nationala de pe platoul Romanilor de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, delegatia constituita din doi greco-catolici, Alexandru Vaida Voievod si Episcopul Iuliu Hossu, si doi ortodocsi, Vasile Goldis si Episcopul Miron Cristea, a prezentat Regelui Ferdinand si Guvernului din Bucuresti, Hotararea de Unire a Ardealului cu Romania, rezultat al luptei dusa de romanii ardeleni dupa Unirea cu Roma, incepand cu Episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein, cel care a elaborat intaiul program de emancipare nationala in Ardeal si a inceput lupta cu asupritorii, lupta continuata de Scoala Ardeleana si Partidul National Roman, in care vioara intai au fost greco-catolicii. Ca revansa, Vechiul Regat, prin Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, asteptand ocazia potrivita, ne-a trimis de peste munti, in Transilvania, in scaunul mitropolitan de la Sibiu, nomenclaturisti, fara nici o legatura sufleteasca cu Transilvania, printre ei si unul dintre cei ce au cerut internarea in casa de nebuni a preotului ortodox Gheorghe Calciu Dumitreasa, fiindca se ruga lui Dumnezeu, precum si in celelalte scaune episcopesti sufragane, intre care si un reeducator din inchisorile comuniste, pentru a-i discredita pe urmasii greco-catolici care au faurit Romania Mare si care au mai ramas in Transilvania si pe care nu au reusit comunistii sa-i lichideze integral.


Aria calomniei - arma de lupta


Una dintre armele ortodoxiei confesionaliste pe care o folosesc pentru discreditarea greco-catolicilor este calomnia. Pana acum numai preotii ortodocsi au proferat de la altar ocara ca greco-catolicii sunt unguri si urmaresc sa vanda Ardealul Ungariei. Mai nou, aceasta calomnie a devenit si pentru ierarhia ortodoxa o arma fundamentala impotriva "uniatiei". Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, care, dupa imbolnavirea si iesirea din scena a Mitropolitului Antonie Plamadeala, a preluat drapelul ortodoxiei confesionaliste din Transilvania, in raspunsul dat poetului si academicianului Stefan Augustin Doinas, care i-a cerut sa se rezume la lupta impotriva comunismului, nu si a democratiei, sustine ca lupta trebuie sa fie si antirevizionista, fiindca "actuala ofensiva de catolicizare a Ardealului e una din miscarile de invaluire a unui revizionism mai inteligent si mai grabit". Intre acesti revizionisti ar fi "grupul organizat care a navalit in biserica "Schimbarea la Fata". Deci greco-catolicii sunt invinuiti de "miscarile de invaluire a unui revizionism inteligent..." Cata falsitate si viclenie contine aceasta afirmatie, cu atat mai mult cu cat este rostita de buze arhieresti.


Daca recurgem la istorie ne vom convinge ca nu Biserica Greco-Catolica este Biserica puterii politice, ci cea Ortodoxa, indiferent daca aceasta putere a fost ungureasca, austriaca, ruseasca, fanariota sau comunist-ateista, pe toate le-a slugarnicit impotriva intereselor natiunii romane. Nu greco-catolicii l-au vandut pe Horia, ci Episcopul ortodox Ghedeon Nichitici de la Sibiu, cu cel de la Arad, Petru Popovici, si cu protopopul ortodox de la Abrud, Iosif Adamovici, pentru care, toti trei au fost premiati in zi de targ la Zlatna cu argintii lui Iuda, ca "recompensa pentru potolirea rascoalei". Nu greco-catolicii au asteptat in 1842 introducerea limbii maghiare ca limba "oficiala" in administratia bisericeasca si scolile confesionale, ci Episcopul Vasile Moga de la Sibiu, pe cand greco-catolicii de la Blaj, Simion Crainic, vicar general episcopesc, si Simion Barnutiu, secretar consistorial, au raspuns ca asa ceva nu vor face "in vecii vecilor". Nu greco-catolicii au arestat-o pe Ecaterina Varga, "doamna", sfatuitoarea si aparatoarea motilor, ci vicarul ortodox de la Sibiu, Andrei Saguna in colaborare cu Pogán György, vice-comitele de la Alba Iulia, si au predat-o temnitei din Aiud. Acelasi Saguna, ajuns Episcop, impreuna cu Mitropolitul sarb de la Carlovitz si cu Episcopul de la Varset, au blestemat "Gazeta Transilvaniei" a lui George Baritiu si alfabetul latin in care a aparut, in 1855, si i-a oprit pe credinciosi sa puna copiilor la Botez nume latinesti, iar impotriva Partidei Nationale care a declarat pasivismul si refuzul colaborarii cu puterea opresoare, Saguna a promovat activismul si, deci, colaborarea cu prigonitorii, ceea ce i-a adus debarcarea de la presedintia ASTRA, izolarea de intelectualitatea romaneasca de ambele confesiuni si s-a stins din viata parasit de toti.


Nu greco-catolicii, dupa unificarea Partidului National Roman din Banat si Transilvania la 1881, au infiintat in contra-partida Partidul Constitutionalist, ci Mitropolitul ortodox Miron Romanul, la care, din fericire, n-au aderat romanii, nici cei ortodocsi, ramanand Mitropolitul singur, doar cu cativa codosi, functionari in slujba regimului dualist austro-ungar. Poate oare cineva acoperi rusinea nationala la care s-a pretat Episcopatul ortodox din Transilvania si Banat, Mitropolitul Vasile Mangra si Episcopii Miron Cristea de la Caransebes si Ioan Papp de la Arad, care in 1916, cand au trecut romanii Carpatii pentru eliberarea Transilvaniei, au adresat credinciosilor lor nefericita scrisoare circulara-pastorala, prin care le cereau sa le dea in cap "tradatorilor" din Regat, care au "tradat" intelegerea cu Imparatul si au "tabarat" pe "mosia" Habsburgului? O alta scrisoare circulara a Consistorului ortodox mitropolitan din Sibiu, s-a adresat, concomitent, acelorasi credinciosi, cu continut aproape identic cu cel al Episcopatului. Nu Episcopatul greco-catolic a colaborat cu comunismul ateu, ci cel ortodox, in frunte cu Patriarhii Justinian Marina, Justin Moisescu si Teoctist Arapas. Acestia nu numai ca au participat activ la distrugerea Bisericii Greco-Catolice, dar au indeplinit recomandarile guvernelor comuniste in propria lor Biserica, alungandu-si calugarii din manastiri, episcopii neconformisti din scaune, pentru a fi inlocuiti cu oamenii zilei, iar la demolarea bisericilor din Bucuresti nu s-au opus, ci, dimpotriva au declarat "necesara" alinierea strazilor.


Foarte diplomat, Arhiepiscopul Bartomolemu Anania isi conjuga atacurile impotriva Bisericii Romane Unite cu Roma, cu cele ale fiului sau spiritual, Radu Preda, care sub forma unor scrisori deschise trimise din Heidelberg si publicate in "Renasterea" oficiala a Arhiepiscopiei si in "Ziua", in care, indeosebi dupa recuperarea de catre greco-catolici a catedralei episcopale "Schimbarea la Fata" din Cluj, ataca furibund pe blandul, incercatul si generosul Arhiepiscop George Gutiu, Eparhul Eparhiei Romane Unite de Cluj-Gherla, calomniindu-l si insultandu-l intr-un ton si intr-un mod, straine cu totul de spiritul si comportarea eclesiastica.


Toate aceste atacuri perverse la adresa Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolice, nu impiedica revenirile de la Ortodoxie la Biserica Greco-Catolica, din care au fost dislocati in 1948 credinciosii acesteia sau parintii lor, desi mijloacele de informare ne aduc mereu vesti despre efortul ce-l face Biserica Ortodoxa pentru a-i impiedica sa-si reocupe lacasurile de cult. Incetul cu incetul lumea incepe sa se convinga de ceea ce a fost si este pentru Neamul romanesc Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica.


Unii, si nu sunt putini, sustin ca intre Biserica Ortodoxa Romana si cea Greco-Catolica, deosebirile s-ar reduce la cateva cuvinte din lexicul liturgic, ortodocsii folosind cuvintele: mila, miluieste, slava si duh, iar greco-catolicii: indurare, indura-te, marire si spirit. Foarte gresita aceasta interpretare. Deosebirile fundamentale nu sunt in cuvinte, care exprima acelasi lucru, doar ca cele ortodoxe sunt de origine slava, ramase din perioada slavizarii Bisericii romanesti, pe cand cele greco-catolice sunt de origine latina, ca si originea neamului romanesc. Deosebirile fundamentale intre cele doua Biserici sunt cele dogmatice. Din multele deosebiri ne vom referi numai la cateva, cele mai importante si, in primul rand, la cele patru puncte asa-zise florentine: Primatul Papal, Filioque sau purcederea Spiritului Sfant si de la Fiul, Purgatoriul sau locul curatitor de dincolo de mormant si Azima ca materie valida pentru Sfanta Euharistie sau Cuminecatura. Pe langa acestea, care au format subiectul discutiilor si hotararii Sinodului Ecumenic de la Florenta din 1438-1439 si al Unirii cu Roma a romanilor din Transilvania la 1700, vom mai discuta si despre Infailibilitatea Papei, despre Taina Sfintei Casatorii si despre divort, care constituie deosebirile cele mai importante dintre cele doua Biserici surori.


Asadar, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, este o Biserica catolica de rit bizantin, care impreuna cu un miliard de credinciosi din cele mai culte si civilizate popoare ale lumii, inclusiv toate popoarele romanice sau de origine latina, cum suntem si noi romanii, face parte din Biserica Universala, Una, Sfanta, Catolica si Apostolica, sub jurisdictia Papei de la Roma, urmasul legitim al Sfantului Apostol Petru, Corifeul Apostolilor, care a fost constituit de Isus Cristos ca piatra sau stanca pe care a cladit Biserica Sa, Apostol martirizat la Roma, la 29 iunie 67, in timpul persecutiei imparatului Nero, cand a fost martirizat si Sfantul Apostol Pavel.
Argumente in favoarea Unirii


Argumentele ca locul romanilor este in Biserica Catolica alaturi de celelate popoare de origine latina, si nu in cea Ortodoxa alaturi de rusi, bulgari, sarbi si greci sunt:


1. Biblico-dogmatice - care ne arata ca Biserica Catolica este Biserica Adevarata, intemeiata de Isus Cristos pe Sfantul Apostol Petru.
2. Istorice - care fac dovada ca dupa crestinare, aproape o mie de ani am fost in Biserica crestina nedespartita, sub jurisdictia Papei de la Roma.
3. Politice - care demonstreaza ca ierarhii Bisericii Romane Unite cu Roma au fost cei dintai care au elaborat un program de emancipare nationala si au fost in fruntea luptei de dezrobire de sub opresiunea straina.
4. Sociale - in baza carora cititorul se poate convinge ca primele scoli sistematice pentru scolarizarea si culturalizarea maselor de romani, ce au creat luptatori pentru emanciparea nationala, au fost cele infiintate de Biserica Romana Unita cu Roma.


1. Argumente biblico-dogmatice


a) Primatul Papei de la Roma.


Este cel mai controversat si contestat articol de credinta de catre Bisericile Ortodoxe, desi din punct de vedere biblic este foarte clara instituirea Sfantului Apostol Petru in calitate de Conducator suprem al Bisericii crestine.
Venind din partile Cezareei lui Filip, Isus intreaba pe Apostoli, cine zic oamenii ca este El? Ei au raspuns: unii zic ca e Ioan Botezatorul, altii ca e Ilie, altii ca e Ieremia sau unul din profeti. Intrebandu-i, apoi, cine cred ei, Apostolii, ca este Isus? Raspunzand Simon Petru a zis: "Tu esti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu", la care Isus replica: "Fericit esti Simone, Fiul lui Iona, ca nu trupul si sangele ti-au descoperit aceasta, ci Tatal Meu cel din Ceruri. Si Eu iti zic tie ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui, si tie iti voi da cheile Imparatiei Cerurilor, si orice vei lega pe pamant va fi legat si in Ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in Ceruri" (Mt. 16, 13-18).


Aceasta promisiune care o face Isus personal lui Petru o implineste dupa Invierea Sa din morti. Era in preajma Inaltarii la Cer. In zori de zi Isus li se arata Apostolilor la Marea Tiberiadei, unde erau plecati la pescuit. Petru il recunoaste, sare in apa grabinde-se spre El. Ceilalti Apostoli, Toma Geamanul, fiii lui Zevedei, Natanail si alti doi ucenici au venit cu corabia. Dupa ce au pranzit l-a intrebat Isus pe Petru: "Simone al lui Iona, iubesti-Ma tu mai mult decat acestia?" El ii raspunde "Da Doamne, Tu stii ca Te iubesc". El ii zice: Paste mieluseii Mei. Intrebandu-l din nou: "Simone al lui Iona, ma iubesti?", el ii raspunde: "Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc". El ii zice: "Pastoreste oile Mele." Il intreaba pentru a treia oara: "Simone a lui Iona, ma iubesti?" Petru se intrista ca-l intreba pentru a treia oara: "Ma iubesti?" si-i raspunse: " Doamne, Tu toate le stii, Tu stii ca Te iubesc". Isus ii zice: "Paste oile Mele." (Io. 21, 15-17).


Desi textul este foarte clar ca prin aceste cuvinte Isus l-a constituit pe Petru Cap al Bisericii Sale, Ortodoxia sustine ca prin ele Cristos numai l-ar fi reintegrat pe Petru in apostolat, din care ar fi cazut prin intreita lepadare. Ori, chiar de ar fi fost "cazut", caindu-se si plangand "cu amar", ar fi revenit, s-ar fi reabilitat. De aceea Isus, cand ii prevesteste lepadarea ii spune: "Eu m-am rugat pentru tine ca sa nu inceteze credinta ta. Tu, dar, cand vei fi revenit, intareste pe fratii tai!" (Lc. 22, 31-32). Unui cazut din apostolat nu i-ar fi incredintat Isus intarirea celorlalti Apostoli. Daca ar fi fost cazut din apostolat i-ar fi amintit Isus de lepadare, dar nu numai ca nu i-o aminteste, ci nu i-o nici imputa, ci il intreaba, simplu, "Ma iubesti" si ii da conducerea Bisericii, pastorirea turmei cuvantatoare, fapt confirmat si de alte texte din Sfanta Scriptura:


Ingerul de la mormant le spune femeilor mironosite sa mearga si sa-i spuna lui Petru (Mc.16, 7).
Petru organizeaza si prezideaza alegerea lui Matia (Fa. 1, 15-22); Petru face minuni in numele lui Cristos. Vindeca ologul de la usa templului numita Frumoasa (Fa. 3, 1-10). "Pana si prin piete scoteau bolnavii si-i puneau pe paturi si targi, ca la trecerea lui Petru, fie si umbra lui sa cada pe vreunul din ei" (Fa. 5, 15-17). El vindeca pe Enea (Fa. 9, 32-35) si invie pe Tabita (Fa. 9, 36-43). Petru vorbeste cel dintai in biserica - la Poarta lui Solomon - (Fa. 3, 12-36). El face judecata lui Ananie si Safira (Fa. 5, 1-11), infrunta pe Simon Magul (Fa. 8, 20-24), primeste pentru prima oara pe pagani in Biserica (Fa. 10, 1-48). Din primele 12 capitole ale Faptelor Apostolilor rezulta foarte clar intaietatea lui Petru, de jurisdictie, si nu onorifica cum interpreteaza autocefaliile ortodoxe rasaritene.


Sfantul Apostol Pavel il considera pe Petru, in toate cartile sale, mai mare decat toti Apostolii, chiar decat "Fratii Domnului" (I Cor. 9, 4-6). Tot el il considera pe Chefa (Petru) in autoritate imediat dupa Cristos (I Cor. 10-12). Tot in aceasta Epistola, Sfantul Pavel, vorbind de invierea lui Isus Cristos, ii atribuie lui Petru cea mai mare onoare, zicand ca lui i s-a aratat Domnul mai intai decat celorlalti Apostoli ( I Cor. 15, 3-5).


Dupa traditie, comuna catolicilor si ortodocsilor, Sfantul Apostol Petru a fost martirizat in 29 iunie, anul 67, sub persecutia imparatului Nero, in aceeasi zi cu Sfantul Apostol Pavel. Episcop al Romei, dupa Sfantul Apostol Petru a ramas Sfantul Linus, si de atunci pana azi - 266 de Papi, ultimul fiind Ioan Paul al II-lea, ales la 16 octombrie 1978, omul care la slujbele pontificale de la Vatican sau in tarile pe care le viziteaza, aduna sute de mii - si chiar peste un milion - de credinciosi si alti oameni de toate convingerile religioase.


Biserica din Rasarit si Sfintii Parinti rasariteni recunosc primatul Sfantului Petru si, dupa el, in mod firesc al Papei de la Roma. Invrajbindu-se intre ei preotii si poporul din Corint apeleaza la Papa Clemente I (cca 88-97) in timp ce traia inca Sfantul Apostol Ioan, "Fratele Domnului", cu autoritatea sa apostolica, Papei ii cer sa-i impace si nu Apostolului. Papei ii trimit scrisoarea in care-l roaga sa-i impace.


Mai amintim din Sfintii Parinti rasariteni:
Sfantul Vasile cel Mare, impreuna cu alti orientali, cer Sfantului Scaun Apostolic al Romei, Papei, in anul 377, sa depuna pe doi Episcopi din Rasarit, Apolinariu al Laodiceei si Timotei al Beritului, pe acesta din urma la cererea propriilor lui credinciosi.


Sfantul Ioan Gura-de-Aur, depus din scaun in anul 403 si exilat de catre Sinodul de la Quercus, se adreseaza Papei Inocentiu I, caruia ii cere sa intervina, sa nu lase sa se calce dreptatea in picioare si sa nimiceasca hotararile aduse in mod ilegal impotriva lui.


Sinoadele ecumenice tinute in primul mileniu crestin au fost prezidate de delegatii Papei de la Roma.
Toate cartile bisericesti orientale confirma primatul apostolic, numindu-l pe Sfantul Petru "Intaiul cu scaunul", "Mai mare al Apostolilor", "Capetenie preamarita", "Piatra credintei", "Capetenia tuturor invataceilor", "Mai marele Apostolilor si temeiul neclatit al dogmelor", "Capetenia inteleptilor Apostoli", "Cel mai mare si cel dintai dintre Apostoli", "Datatorul de lege", "Pastorul si invatatorul turmelor lui Cristos", "Petru mai marele Bisericii si cel dintai cu scaunul" etc.


b) Filioque sau purcederea Spiritului Sfant si de la Fiul


Ortodocsii sustin ca Spiritul (Duhul) Sfant purcede numai de la Tatal, fiindca nu poate avea doua cauze, pe Tatal si pe Fiul; iar catolicii, inclusiv greco-catolicii, sustin ca purcede atat de la Tatal, cat si de la Fiul (de unde numirea de Filioque), ca de la un singur principiu (cauza). Ortodocsii au recunoscut si acceptat si ei dogma Filioque la Sinodul Ecumenic de la Florenta (1438-1439), unde s-a cazut totusi de acord ca, in bisericile din Rasarit sa nu fie rostita la Credeu formula "si de la Fiul, pentru a nu scandaliza pe credinciosii cu mai putina cultura teologica". Asa se explica faptul ca, nici in cartile liturgice greco-catolice nu a fost trecuta sintagma "si de la Fiul", rostindu-se Credeul numai cu formula "care de la Tatal purcede". Este adevarat ca dupa readucerea in legalitate a Bisericii Romane Unite cu Roma, in 1989, se rosteste in unele biserici greco-catolice formula: "Si intru Spiritul Sfant, Domnul de viata Facatorul, care de la Tatal si de la Fiul purcede", dar neintrodusa oficial de Biserica, ci din propria initiativa a credinciosilor, care, frecventand in timpul prigoanei comuniste bisericile romano-catolice, s-au obisnuit cu aceasta formula.


c) Purgatoriul


In privinta Purgatoriului sau a locului curatitor unde, pana la Judecata din Urma, sufletele celor decedati, fara pacate de moarte, numai cu pacate usoare, se pot curati inainte de a fi judecate definitiv pentru a ajunge in Rai, Purgatoriul este locul in care rugaciunile si jertfele celor ramasi in viata ii mai pot ajuta. Ortodocsii romani sustin, teoretic, ca nu exista Purgatoriu sau loc curatitor, si ca sufletele celor morti sunt judecate direct pentru Rai sau Iad si nu mai pot fi ajutate de rugaciunile sau faptele de milostenie ale celor ramasi in viata. Dar, in practica ortodocsii romani au cel mai dezvoltat cult al mortilor, cu Liturghiile din Sambetele Mortilor din Postul Mare, cu pomeni a treia zi dupa ingropare, cu sarindare si parastase, colive si pomeniri pentru sufletele celor adormiti. Cel putin, ortodocsii greci, dupa cum sustine teologul Andrutzos, marturisesc ca rugaciunile si daniile pentru morti nu le mai poate ajuta acestora nimic, si ca singurul lor scop este mangaierea celor vii ramasi indoliati.


d) Azima


Este sau nu painea nedospita - ostia - materie valida pentru Sfanta Euharistie? Cel ce vrea sa se convinga, sa citeasca in Sfintele Evanghelii de la Matei 26, 17-19, Marcu 14, 12-16 si Luca 22, 7-13, si se va convinge ca Isus Cristos a instituit Sfanta Taina a Cuminecaturii (Euharistiei) "in prima zi a azimilor", cand a avut loc Cina cea de Taina si, cand, nu se manca paine dospita.


In afara de aceste patru puncte "florentine", discutate si acceptate de Biserica Rasariteana la Sinodul Ecumenic de la Florenta, la care a fost si o delegatie a Bisericii romanesti din Moldova, formata din Mitropolitul Damian, vicarul sau, Protopopul Constantin, si boierul Neagoe, care au semnat Decretul de Unire, mai sunt si alte deosebiri, indeosebi la administrarea Sfintelor Taine. Aici, insa, ne vom ocupa de Infailibilitatea pontifului roman si de Taina Sfintei Casatorii si indisolubilitatea ei.


Infailibilitatea Papei. Asa cum este contestat de ortodocsi primatul papal, este contestata si infailibilitatea Papei. Ce este infailibilitatea? Nu trebuie confundata infaibilitatea, acordata de Isus Cristos Sfantului Apostol Petru si prin el urmasilor sai, Pontifilor romani (Papilor), cu impecabilitatea, cum voit o fac ortodocsii atunci cand pun intrebarea: Este om care sa nu greseasca? Sau Papa este fara greseala? Si noi catolicii spunem ca nu exista om inzestrat cu facultatea de a nu gresi. O asemenea fiinta omeneasca a fost Maica Sfanta, Fecioara Maria, conceputa "plina de dar", scutita de pacatul stramosesc prin Imaculata Conceptiune, adevar de credinta statuat in Biserica Catolica din 1854. Deci, nici un catolic nu sustine ca Papa ar fi impecabil ci ca e infailibil, iar infailibilitatea este cu totul altceva. Este prerogativa Papei de la Roma de a nu gresi atunci cand proclama ex cathedra, adica in calitate de Conducator al Bisericii Universale, un adevar de credinta sau de morala, fiindca Sfantul Apostol Petru, si prin el Papii de la Roma, au primit de la Cristos "cheile Imparatiei cerurilor" si puterea prin care ceea ce "leaga" si "dezleaga" pe pamant sa fie "legat" si "dezlegat" in Ceruri. Ortodoxia sustine ca aceasta prerogativa o are exclusiv Sinodul Ecumenic. Insa, in urma Marii Schisme din 1054, nemaiputandu-se intruni un Sinod Ecumenic al intregii Biserici crestine, nu s-ar mai putea lua masuri in materie de credinta si de morala, ceea ce provoaca reale neajunsuri in sanul Bisericilor ortodoxe. O parte din Bisericile ortodoxe autocefale promoveaza unele invataturi, alte Biserici autocefale promoveaza alte invataturi. Astfel, Biserica Ortodoxa Greaca impune remiruirea credinciosilor ce se intorc de la catolici, pe cand Biserica Rusa numai pe cei ce vin de la musulmani. La Botez: desi Ortodoxia, in principiu, sustine ca este valabil numai Botezul administrat prin scufundare, preotii din Transilvania, foarte multi dintre ei, boteaza prin turnare, ca si catolicii.


Sfanta Taina a Casatoriei si divortul. O alta deosebire importanta intre Catolicism si Ortodoxie o constatam la Taina Sfintei Casatorii. La catolici, deci si la greco-catolici, Casatoria este indisolubila, adica o casatorie incheiata intre doi soti "rata si consumata", aceea nu se poate desface decat prin moartea unuia dintre soti. La intrebarea pusa de Farisei lui Isus: "Este oare invoit unui barbat sa-si lase femeia pentru orice motiv? Isus a raspuns: "Nu ati citit cum Creatorul i-a facut dintru inceput barbat si femeie si le-a zis lor: Pentru aceea omul va parasi tata si mama si se va alipi de femeia sa si amandoi vor deveni un singur trup. Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit omul sa nu desparta". Ei ii zic: "Atunci de ce a poruncit Moise sa i se dea carte de despartire si sa o lase? "El le-a raspuns: "Moise din cauza impietririi inimii voastre v-a dat voie sa va lasati sotiile, la inceput insa nu era asa. Va spun dar, cine-si lasa sotia afara de cuvant de curvie (adica cei care traiesc in concubinaj, n.n.) faptuieste adulterul, iar cine ia in casatorie o lasata de barbat, faptuieste adulterul" (Mt. 19, 3-9). Aceeasi interpretare reiese si de la ceilalti scriitori ai cartilor sfinte, din care mai citam: "Acasa discipolii il intreaba din nou in aceasta privinta. Atunci el le zice: "Oricine isi lasa sotia si ia alta in casatorie este adulter fata de ea. Tot asa daca femeia isi lasa barbatul si se marita cu altul este adultera" (Mc, 10, 11-12). "Casatoritilor, nu eu le poruncesc, ci Domnul, femeia sa nu se desparta de barbat, dar daca totusi s-a despartit, sa ramana nemaritata sau sa se impace cu barbatul sau, iar barbatul sa nu-si alunge sotia" (I Cor. 7, 10-11). In Biserica primara nu a existat divortul. Indisolubilitatea casatoriei a fost aparata si in Rasarit de Sfintii Parinti, dar tot acolo a fost violata, indeosebi de la imparatul Iustinian incoace, si tolerata de conducatorii bisericesti, slugarnici Puterii imperiale. Astazi divorturile sunt catastrofale, distrug familiile si genereaza vagabondajul copiilor cu toata gama de suferinte, pericole sociale si tot felul de probleme puse de copiii strazii. In Biserica Ortodoxa Romana, in caz de divort, nu se mai face nici o investigatie asupra cauzelor care l-au provocat, ci, se ia in considerare sentinta de divort civil, se achita o taxa la eparhie si se incheie a doua sau a treia casatorie.


2. Argumente istorice


Afirmatia ca Biserica romaneasca a fost de la inceputul ei ortodoxa, in sensul ca nu a depins niciodata de Biserica Romei, este inexacta, ba este chiar cel mai sfruntat fals istoric, sustinut exclusiv de istoriografia confesionalista bisericeasca a Ortodoxiei romanesti, in discordanta totala fata de istoriografia nationala romaneasca, sustinuta de istorici consacrati si oameni de cultura, ortodocsi si ei, dar obiectivi si neinteresati in confesionalism. Realitatea este ca in primul mileniu crestin, in Biserica una nedespartita, romanii, crestinati sub forma romana, cu rit daco-roman de limba latina, au fost sub jurisdictia bisericeasca a Romei, pana la slavizarea Bisericii romanesti prin bulgari. Aceasta ne-o spun istoricii.


Dimitrie Onciul: "Prin bulgari si odata cu dansii am fost despartiti de Biserica Romana, de la dansii am primit limba slavona in Biserica si Stat, care domina apoi viata noastra intelectuala pana in secolul al XVIII-lea. Asa ne-a fost fatalul destin al istoriei. Pana atunci ritul latin a fost dominant in Biserica noastra dependenta de Roma" (Omagiu lui Titu Maiorescu, Bucuresti, Edit.Socec, 1900, p.632).


Nicolae Serban Tanasoca: "Unii istorici bisericesti au cautat din prejudecata personala sa demonstreze ca, desi de limba latina, daca nu din capul locului, atunci foarte devreme, romanii au fost sub jurisdictia Constantinopolului. Nu credem ca asa stau lucrurile... Acesti straromani au fost desigur ortodocsi, dar nu pentru ca tineau de Biserica constantinopolitana, atat de supusa ratacirilor, ci tocmai ca pazeau dreapta credinta alaturi de papalitate... Este, deci, ortodoxa Biserica ce propovaduieste crestinismul, conformandu-se intru totul invataturilor lui Cristos. In acest sens trebuie sa recunoastem ca in perioada protobizantina, purtatorii de cuvant cei mai autentici ai Ortodoxiei n-au fost episcopii constantinopolitani, ci Pontifii romani. Roma a combatut cu mai multa vigoare ereziile... Bizantul a fost mai mult heterodox... Dintre 60 de titulari care s-au succedat pe scaunul patriarhal al Constantinopolului intre cele doua Concilii Ecumenice, de la Niceea (intre 325-787, n.n.) douazeci si sapte au fost eretici notorii, condamnati de Conciliile Ecumenice sau adversari adevarati ai deciziilor lor. Aceste erezii n-au patruns pe teritoriul patriei noastre, fiindca in tot acest timp, Biserica romaneasca a fost sub jurisdictia romana, Biserica Romei fiind pastratoare a credintei autentice, nestapanita de vreo imparatie pamanteana". (Cat de bizantina este civilizatia romaneasca, in Istorii neelucidate, din Almanahul estival '87 Luceafarul, p.163).


A.D.Xenopol: "Intoarcerea romanilor de la crestinismul roman la cel bulgar a fost datorata unei apasari exterioare... Dinaintea puterii, insa si a autoritatii, trebuia sa se plece... inainte de crestinismul bulgar era la romani crestinismul roman, care tocmai fusese scos prin violenta de catre un imparat bulgar" (Istoria romanilor din Dacia Traiana, Edit. Stiintifica si Enciclopetidca, Buc. 1985, vol. I, pp 343 si urm.)


Stefan Metes: "In biserica romaneasca, supusa Pontifului din Roma, a dominat pana catre sfarsitul veacului al IX-lea limba latina. Preotii nostri din acea vreme indepartata se sfinteau de episcopi latini din dreapta Dunarii. Aceasta este o traditie de multe veacuri. Introducerea ritului slav incepe a prinde radacini in Biserica romaneasca in vacul al X-lea, cucerind-o cu totul in cel urmator" (Istoria Bisericii si a vietii religioase a romanilor din Transilvania si Ungaria, vol. I, Sibiu - 1935, pp.28-29).


Iata, acum, si parerea unor remarcabili oameni de cultura romani, ortodocsi, despre "foloasele" Ortodoxiei aduse neamului romanesc prin "Biserica stramoseasca":


Sextil Puscariu: "Ortodoxismul nostru a fost eminamente cel mai grav in urmari pentru dezvoltarea noastra culturala, caci ne-a legat pentru veacuri intregi cu cultura Orientului, facand un zid despartitor fata de catolicismul vecinilor nostri din vest si nord, care ne-ar fi putut transmite cultura Apuseana" (Istoria literaturii romane, Edit. ASTRA, Sibiu - 1921, p.13).


D. Draghicescu: "Slavismul bulgar sau moscovit fu gata in doua randuri sa ne inghita multumita Bisericii Ortodoxe ce avem in comun cu ei" (Din psihologia poporului roman, Bucuresti, Editura Alcalay, 1907, p.357 si urm.).
Tudor Arghezi: "Romanii n-au dat nici un sfant Bisericii Ortodoxe... Ei n-au dat acestei Biserici nimic, Biserica nedandu-le lor nimic niciodata, pentru simplul motiv ca Biserica Ortodoxa nu e romaneasca si romanii nu sunt ortodocsi... clerul romanesc s-a nascut din poporul romanesc, care, nefiind ortodox decat cu forma, a produs un cler ortodox numai cu forma, un cler de functionari, lipsiti de indrazneala mistica si valoare sociala" (Epistola lui Sabin Dragoi in "Bilete de papagal" nr.246 din 21 noiembrie 1928).


Dr. Petru Rezus: "Bizantinismul ne-a rupt, astfel, de legaturile noastre vii si organice, de latinitatea popoarelor occidentale. In schimb, sa ne intrebam in mod firesc ce foloase ne-a adus Ortodoxia? Am cazut, desi popor de origine latina, sub influenta cultica si caracteristica a limbii slave, desi vorbeam alta limba si ne formasem ca popor latin. Aceasta realitate istorica a fost marcata de toti istoricii nostri, care au considerat desprinderea noastra de latinitate o catastrofa istorica... Ca lacustele, calugarii greci iau in stapanire manastirile, inchinandu-le locurilor sfinte (mai ales Sfantului Munte Athos), cum si dregatoriile inalte, murdarind pana si scaunele de domnie si cele mitropolitane. Este a doua tragedie pe care ne-a adus-o bizantinismul in Tarile Romane" (Bizantinismul ortodox si latinitatea, in "Romania libera" nr.501 din 5 octombrie 1992).


A.D. Xenopol: "Inraurirea Bisericii bulgaresti asupra mintii si dezvoltarii poporului roman a fost din cele mai daunatoare... La noi slavismul tampit si orb si lipsit de orice idee, apasa ca un munte asupra poporului roman, fara sa aduca nici un folos, ingrosand tot mereu intunericul, care-i cuprinse mintilor, in loc de a-l imprastia. Limba slavona inabusi gandirea romaneasca... la romani, predominarea slavonismului distruse numai, fara a crea nimic" (Op.cit. p.348).


Eugen Lovinescu: "Cel mai activ ferment al orientalizarii a fost insa ortodoxismul... el ne-a aruncat in primejdia contopirii in masa a slavilor de sud si apoi de est... Legandu-ne sufleteste de o religie obscurantista, intepenita in tipicuri si formalism, ortodoxismul ne-a impus o limba liturgica si un alfabet strain... fara a ne ajuta la crearea unei culturi si arte nationale" (Istoria civilizatiei romane moderne, Edit. St. Buc. 1972, p.68).


Adrian Marino: "Fac parte din acea categorie de intelectuali care cred cu tarie ca influenta slava, pravoslavnica, asupra poporului roman, culturii, civilizatiei si istoriei sale, a constituit o calamitate, o catastrofa istorica. Ne-a rupt, ne-a izolat de latinitate si cultura sa. A urmat prima si, probabil, cea mai grava forma fara fond din istoria culturii romane, limba slavona canonica bisericeasca si alfabetul cirilic impuse unei etnii si limbi romanice" (Ancheta "Vatra", nr.4/aprilie 1996, p.57).


3-4. Argumente politice si sociale


Episcopul-cardinal Iuliu Hossu cuprinde intr-o singura fraza rolul exceptional al Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolice, in lupta noastra de emancipare si eliberare nationala: "Daca nu era Unirea religioasa de la 1700 nu era nici Adunarea de la Blaj de la 3/5 mai 1848, unde s-a strigat "Vrem sa ne unim cu Tara" si fara aceasta nu era nici Unirea din 1918".


Starea sociala si religioasa a romanilor ardeleni inainte de Unirea cu Roma a fost extrem de precara. Cele trei natiuni privilegiate din Transilvania, ungurii, sasii si secuii, foste catolice, imbratisasera in majoritatea lor Reforma: luteranismul, calvinismul, unitarianismul. Calvinii unguri, fiind cei mai multi, in baza principiului - in vigoare in vremea aceea - "cuius regio, eius religio - a cui e stapanirea a aceluia este religia" - au vrut sa puna stapanire si religios pe romani, care in Transilvania erau majoritatea, dar care, fiind ortodocsi, aveau in biserica slujbele in limba slavona, pe care n-o intelegeau. Pentru a-i castiga de partea lor, le tiparesc carti religioase calvinesti in limba romana: Catehismul, Talcul Evangheliilor, Molitvenicul, iar din Sfanta Scriptura Palia de la Orastie la 1582, care cuprindea cele cinci carti ale lui Moise (Facerea, Iesirea, Leviticul, Numerii si a doua Lege), si Noul Testament de la Balgrad din 1648, fiindca "preotul, cand nu intelege el au oamenii, graieste in vant si face pacat, luand numele lui Dumnezeu in desert... De aceea nu boscoroditi ca va bate Dumnezeu!" Le-au numit episcopi romani calvini, cum a fost Gheorghe de Sangiorz, rezident in Teius, mort in 1568 sau 1569, urmat de Pavel Tordasi, care a convocat in 1569 la Aiud pe toti preotii romani pentru a reforma slujba Liturghiei. Pentru a se convinge ca romanii au renuntat la posturi, echipe calvinesti controlau din casa in casa sa vada daca nu cumva romanii fierb la foc mancare de post, asa ca bietii de ei aveau doua vase, unul cu mancare de post pe care-l ascundeau la venirea controlului si altul cu carne, pe care-l prezentau. In 1639 principele Gheorghe Rákoczi supune pe episcopul roman autoritatii superintendentului (episcopului) calvin, ca "sa fie ascultator de vladica Bisericii unguresti de lege dreapta".

Incepand cu Simion Stefan, Mitropolitul ortodox de la Balgrad (Alba Iulia), din 1643 semneaza conditiunile impuse de calvini, la inceput in numar de 15, de primire a calvinismului, conditii care la numirea Mitropolitului Varlaam al II-lea in 1687 au ajuns la 19, si care au fost semnate si acceptate si de urmasul acestuia, Mitropolitul Teofil Seremi (1692-1697), sub care vor incepe tratativele de unire cu catolicii. In a saptea conditie se prevedea ca ceremoniile Bisericii romanesti, ortodoxe, sa fie purificate de "obiceiurile pagane" si sa fie inlaturate "acele superstitii batranesti" - superstitiones illas aniles -, "slujba religioasa si predica sa fie tinute in limba poporului, iar nu slavona", ... iar "crucea si icoanele sa fie considerate doar ornamente. Slujba ortodoxa tinuta in limba slavona a ajuns sa fie calvina, iar de sub autoritatea Mitropolitului de la Alba Iulia au fost scoase mai multe teritorii si trecute sub jurisdictia calvina. Mitropolitul insusi devenind sufraganul superintendentului calvin.


In aceasta stare se gasea Biserica romaneasca din Ardeal cand a intervenit propunerea catolicilor de a reveni la Biserica Romei, de unde romanii au fost rupti, fara voia lor, prin slavizarea Bisericii de catre bulgari. "Istoria Unirii - spune Nicolae Iorga - pe care au intunecat-o si complicat-o patimi usor de inteles, e cum nu se poate mai simpla, precum simple erau imprejurarile si simpla firea poporului a carui aristocratie de popi, foarte putin carturari, a luat in mai multe randuri, sub doi vladici, unul dupa altul, aceleasi masuri pe care le poruncea vremea... [este vorba de Mitropolitii Teofil (1692-1697) si Atanasie (1698-1713) - n.n.]. In vecinatate erau domni de acelasi neam, care erau deprinsi sa se amestece in afacerile Bisericii de la Balgrad... Un cuvant venit de la Iasi si Bucuresti nu mai putea ajuta nimic... Doua lucruri se puteau face: sa se urmeze vechile legaturi cu calvinii sau aceasta sa fie lepadata pentru a face alianta religioasa cu noul domn al tarii. De calvini erau satui romanii. Starea peste tot a romanilor din Ardeal era cea mai proasta. Preotii stateau si ei pe marginea salbaticiei. Erau cate sase intr-un sat... Ei atarnau mai mult de domnul locului decat de protopop sau vladica. Se mai putea gasi cineva care sa tie, acum cand puterea trecu in mainile altora, la calvinismul superintendentilor si domnilor ramasi atunci cand principele disparuse?... Era deosebire de purtare intre catolici si calvini... Calvinii Craiului bateau din picior, catolicii Imparatului faceau propuneri; cei dintai amenintau cu temnitele si bataile, acestilalti faceau sa se zareasca inceputul unei ere de libertate si lumina" (N. Iorga, Sate si preoti din Ardeal, 1902, pp.166-171; 175-176).
Motivele revenirii la Biserica Romei


Aceasta a fost "starea peste tot a romanilor din Ardeal", mentinuti sute de ani in "slavonismul tampit si orb", cu preoti care "stateau pe marginea salbaticiei" si calvinii pusesera mana pe ei, cu intentia vadita de a-i calviniza, cand li s-a facut oferta sa revina la legaturile religioase cu Roma, de care au fost rupti la 1054 de catre bulgari. Li s-a propus acceptarea celor patru puncte florentine, Primatul papal, Filioque, Purgatoriul si Azima, pe care la 1439 le primise, odata cu Biserica constantinopolitana, si Biserica Moldovei, si pe care, pana azi, nu le-a denuntat oficial vreun sinod al Bisericii moldovene. In Ardeal, ajuns sub Habsburgii catolici, a aparut la 23 august 1692 o diploma a Imparatului Leopold I, care stabilea scutirile si drepturile preotilor ruteni, care s-au unit sau care se vor uni cu Biserica Romei, si dispunea ca preotii uniti si bunurile Bisericii Unite sa se bucure de aceleasi drepturi care sunt garantate si preotilor Bisericii Catolice. Sarcinile tot mai grele puse asupra romanilor din Transilvania, Bisericii si clerului roman, precum si antecedentele rutene de adeziune la Biserica Romei, cu pastrarea ritului, sarbatorilor, icoanelor, cultului mortilor, posturilor etc. au pus pe ganduri pe Mitropolitul Teofil si pe fruntasii preotimii romanesti din Transilvania, care, sfatuindu-se au hotarat sa accepte tratativele de unire cu catolicii. Acestea au debutat in secret in 1693 si, dupa discutii repetate, dupa Sinodul mare din februarie 1697 de la Alba Iulia, la 21 martie acelasi an, s-a redactat declaratia prin care Biserica pravoslavnica din Transilvania se uneste cu Biserica Romei: "Noi, Teofil, din mila lui Dumnezeu Episcopul Bisericii romanesti din Ardeal si din partile Tarii unguresti lui impreunate si tot clerul aceleiasi Biserici, lasam pomenire prin scris aievea aceasta tuturor carora se cuvine, cum ca in trecuta luna din februarie, cand am avut sinod mare la Balgrad, cu o inima am asezat sa ne intoarcem in sanul Maicii Biserici Romano-Catolicesti si iarasi sa ne unim cu ea, toate cele primandu-le si marturisindu-le, pe care ea le primeste, marturiseste si le crede. Si mai intai marturisim acele patru puncte in care pana acum ne-am imperecheat" [...] Au semnat: Mitropolitul Teofil si 12 protopopi, iar la 10 iunie 1697 au mai semnat inca 12 protopopi.


Asadar, Parintii unionisti, hotarand intoarcerea "in randul Maicii Biserici Romano-Catolicesti" erau constienti si convinsi ca au fost rupti din aceasta, iar unirea cu ea nu e decat o revenire, o intoarcere la starea de lucruri dinainte de 1054.


Moartea, pe neasteptate, in iulie 1697, a Mitropolitului Teofil, a intrerupt actiunile de unire.
Ales, cu ajutorul calvinilor, noul Mitropolit Atanasie Anghel, la 28 ianuarie 1698 a fost hirotonit episcop la Bucuresti, de unde, intors cu daruri de la domnitorul Constantin Brancoveanu si cu porunci de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului, care era in Tara Romaneasca dupa milostenie, ca sa nu faca slujba romaneasca, numai "slovineasca sau elineasca", chiar daca ar fi voit sa nu reia tratativele de unire cu Biserica Romei nu ar fi putut-o face, fiind presat de propriul sau cler, care nu mai putea suferi prigoana si dominatia religioasa calvina, dominatie ce a continuat fara intrerupere, desi devenise publica Declaratia de Unire a Mitropolitului Teofil si fusese deja trimisa Imparatului de laViena. Aceasta rezulta si din faptul ca la 9 aprilie 1697, o dispozitie a Mitropolitului Teofil, prin care numea provizoriu pe protopopul Ioan din Hunedoara in locul protopopului Nicolae, decedat, pe contrapagina actului emis de Mitropolit gasim ordinul de numire al aceluiasi protopop, redactat in ungureste si semnat de superintendentul (episcopul calvin) Vesszprémi István "episcop ardelean reformat maghiar si roman", prin care insarcineaza pe "popa Ioan" cu conducerea provizorie a protopopiatului, pana se va intalni sinodul calvinesc, care il va aseza definitiv si-i va lua juramantul (T. Cipariu, Arhiv, pp.254-155).


Obligat de imprejurari si de propriii lui pastoriti, protopopi, preoti si credinciosi, Mitropolitul Atanasie convoaca Sinodul din 7 octombrie 1698 de la Alba Iulia, la care, la inceput au fost invitati numai protopopii. Datorita insa importantei hotararilor ce trebuiau luate, au fost convocati si preoti, si cate doi-trei fruntasi din fiecare parohie, asa ca au participat 2270 de preoti, care au facut pe rand marturisirea credintei, plus delegatii credinciosilor. Intregirea Sinodului a fost facuta pentru a nu fi acuzati Mitropolitul si protopopii ca ar fi facut Unirea singuri. O consultare fara precedent in unirile religioase. In urma acestei adeziuni s-a redactat Declaratia de Unire sau Cartea de Marturie din 7 octombrie 1698, semnata de Mitropolit si de 38 de protopopi. La 16 februarie 1699, Imparatul a emis Prima Diploma Leopoldina, prin care, asemeni celei date pentru ruteni la 23 august 1692, stabilea ca "bisericile, fetele bisericesti si lucrurile de lege greceasca ce sunt unite cu Sfanta Biserica a Romei [...] aceeasi scutinta bisericeasca sa o aiba [...] ca si a celor de lege latineasca". Diploma a produs o impresie foarte dureroasa in sanul natiunilor privilegiate.


Constatandu-se rezistenta unor preoti romani, cum a fost cazul celor din Tara Hategului, care se socoteau uniti cu calvinii, sau a celor din partile Brasovului si Fagarasului, scosi mult timp de sub jurisdictia Mitropoliei de Alba Iulia, s-a hotarat sa se convoace un nou sinod, la 4 septembrie 1700, iarasi cu o larga participare, la care au fost prezenti protopopii, fiecare cu "juratul" sau, cu cate doi preoti si cate trei tarani fruntasi. Mai greu s-au lasat convinsi cei din Fagaras si Hunedoara, unde erau trecuti aproape toti preotii, impreuna cu protopopii si boierii, la Reforma (calvinism), si cei din scaunele Brasovului si Sibiului. In ziua a doua, la 5 septembrie 1700, Sinodul a stabilit din nou ca primeste Unirea, cele patru puncte si a redactat Manifestul de Unire, semnat de 54 protopopi si 1640 preoti (dupa Klein, 1563 dupa Nilles; printre ei protopopii: Ioan de Hunedoara cu 50 de preoti, Sava din Saliste cu 15, Petru din Sibiu cu 33, Vasile din Brasov cu 35 etc., consfintind astfel Unirea cu Roma, dupa trative purtate sub doi mitropoliti, aproape opt ani.


Incercari de impiedicare a Unirii


Trebuie consemnat ca, nemultumiti de Unirea romanilor cu catolicii, calvinii au acuzat si ei - cum fac unii ortodocsi astazi - ca romanii n-ar fi fost liberi sa-si exprime optiunea confesionala si numai protopopii si preotii au facut Unirea, fapt ce l-a determinat pe Imparat sa aprobe Instructiunile Guvernului ardelean din 7 octombrie 1699, pentru a li se da romanilor posibilitatea de a se exprima liber, sa fie chemati in fiecare sat preotii, calugarii si "cat mai multi, cel putin jumatate din locuitorii fiecarui sat, daca se poate si mai multi", ca sa decida ei insisi si sa-si exprime optiunea confesionala. Dar "Conscriptia Confesionala inceputa in octombrie 1699, primele rezultate putin incurajatoare, vor fi determinat pe liderii reformati din Dieta sa dea in curand uitarii Conscriptia abia initiata" (M. Bernath, Habsburgii si inceputurile formarii Natiunii Romane, Edit. Dacia, Cluj-1994, p.144). Masa mare de romani au optat pentru unirea cu Roma, cu exceptia unei parti dintre brasoveni, cei din Orasul de Sus, cartier format din negustori macedo-romani si greci. Ca urmare, prin Patenta din 12 decembrie 1699, Imparatul respinge inca o data afirmatiile calvinilor ca romanii ar fi fost constransi la Unirea cu catolicii si confirma dreptul lor la libertatea de a se uni cu una oricare din cele patru religii recepte sau de a ramane in religia in care sunt.


Inca o incercare mai fac calvinii impotriva Unirii in timpul Rascoalei Curutilor, cand, in toamna anului 1706 sau in primavara anului 1707, au asezat la Alba Iulia in scaunul lui Athanasie Anghel, refugiat la Sibiu, pe Episcopul Ioan Tarca, fost preot roman-calvin. Din fericire, a fost alungat in toamna anului 1707 si reasezat Athanasie, care a convocat un nou Sinod cu participarea si a 33 de protopopi, colaboratori ai lui Tarca, care si-au reinnoit hotararea de Unire, declarandu-l pe Tarca nedemn de episcopat.


Trebuie de asemenea consemnat foarte importantul fapt ca dupa moartea lui Athanasie Anghel, intervenita la 1713, Biserica Romana Unita cu Roma din Transilvania a ramas aproape 20 de ani fara episcop. Doar intre anii 1723-1727, dupa consacrarea Episcopiei de Alba Iulia si Fagaras, prin bulla Rationi congruit, cu noul sediu la Fagaras, in acesti patru ani Episcopul Ioan Giurgiu Patachi incepuse reorganizarea. Incetand din viata in 1727, are loc o noua vacanta pana in 1732, cand va ocupa scaunul episcopal Ioan Inochentie Micu Klein, ales la 1728 dintre cei trei candidati si, numit de Imparat si confirmat de Sfantul Scaun Apostolic, a fost instalat la Fagaras (1732), de unde la 1737 a mutat resedinta la Blaj si a ctitorit acolo Mica Roma a Neamului romanesc.


In toata aceasta vacanta a scaunului episcopal, presiunile calvinilor pentru a-i hotari pe romani sa imbratiseze Reforma au esuat. Satui de calvini, romanii au ramas fideli Romei.


Activitatea noului Episcop Ioan Inochentie Micu Klein, atat pe taram religios, organizatoric, cat mai ales in domeniul politic si social, au adus un suflu nou in Transilvania. A inceput epoca istorica de petitionare a romanilor, Episcopul solicitand fara incetare Curtii Imperiale Vieneze, respectarea promisiunilor facute la Unire, consemnate in cea de a Doua Diploma Leopoldina, emisa la 19 martie 1701, iar in calitate de membru al Dietei Transilvaniei a protestat cu hotarare impotriva opresiunii natiunilor privilegiate, unguri, sasi si secui, asupra romanilor, acestia din urma formand natiunea cea mai numeroasa si aceea care suporta cele mai multe poveri ale statului. Se cunosc reactiile membrilor Dietei la interventiile Episcopului valah. Abia a scapat o data sa nu fie aruncat pe fereastra. Activitatea politica declansata de Episcopul Inochentie, programul sau de emancipare nationala va fi continuat de ierarhii uniti urmatori, de Corifeii Scolii Ardelene: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si ceilalti, toti cu studii in scolile Apusului, indeosebi ale Romei. Intorsi in Transilvania, prin studiile lor istorice si filologice despre originea noastra latina ca neam si limba, au stimulat lupta de emancipare nationala initiata de Inochentie. In 1754 s-au deschis la Blaj primele scoli romanesti sistematice, in care copiii iobagilor romani, intretinuti cu "tipaii" pregatiti din graul Episcopiei Greco-Catolice, vor forma clasa intelectualilor romani, cu deosebire a preotilor si invatatorilor care se vor raspandi in toate satele ardelene, ducand pana in ultimul catun spiritul de lupta si emancipare, de constientizare a originii noastre din nobila ginta latina. Au urmat scolile greco-catolice de la Beius, Nasaud, Gherla etc. Pana si liceul ortodox de la Brasov a fost deschis cu ajutorul a doua mari personalitati greco-catolice: George Baritiu si profesorul si gazetarul Aurel Muresanu.


In scolile greco-catolice s-au format intelectuali romani din ambele confesiuni, multi ortodocsi. Dovada o fac Patriarhul Miron Cristea, Mitropolitul Nicolae Balan si Episcopul Vasile Duma, toti trei absolventi ai Gimnaziului Superior greco-catolic din Nasaud, primul in 1887, al doilea in 1900 si al treilea in 1883. De aceea nu-i mirare ca a surprins atat de neplacut comportarea Mitropolitului Nicolae Balan in 1948, cand si-a aratat "recunostinta" fata de Biserica Greco-Catolica.


Roadele Unirii


Roadele Unirii cu Roma pe taramul luptei nationale se regasesc deplin exprimate in Supplex Libellus Valachorum (1791), Revolutia din 1848, Pronunciamentul de la Blaj (1867), Memorandum-ul (1892), in activitatea Partidului National Roman, in care vioara intai au fost greco-catolicii. Toate acestea au fost incununate de Marea Unire nationala din 1918, cand la Alba Iulia, un alt ierarh al Bisericii Romane Unite, un Inochentie Micu Klein redivivus, Episcopul, mai tarziu Cardinalul, Iuliu Hossu, le-a citit celor peste 100.000 de romani adunati pe Platoul Romanilor Declaratia de Unire a Transilvaniei cu Tara.


Din respect fata de adevar suntem obligati sa ne oprim si asupra "contributiei" Ortodoxiei la declansarea luptei de emancipare nationala a romanilor ardeleni. Actiunea curajoasa a Episcopului Inochentie Micu Klein a fost intrerupta de razmerita lui Visarion Sarai in primavara anului 1744, cand acest calugar bosniac, ce nu stia o boaba romaneste, trimis al Mitropolitului sarb de la Carlovitz, a rasculat impotriva Unirii cu Roma partea Transilvaniei de la sud de Mures pana la Salistea Sibiului, iar Episcopul Inochentie, refuzand porunca Imparateasca si opunandu-se interventiei cu forta impotriva calugarului bosniac, a fost nevoit sa paraseasca tara, si, din 1744 pana in 1768, a trait in exil la Roma. Alt calugar ortodox, Sofronie de la Cioara, in slujba aceleiasi Ortodoxii sarbesti si a coloanei a cincea a Rusiei tariste in Ardeal, a rasculat la 1759-60 impotriva Unirii, partea de la nord de Mures, prezentandu-se ca "vicar al Mitropolitului de la Carlovitz". Ajutat de calugarii pusi si ei in slujba aceleiasi coloane pro-muscalesti si comitand o serie de jafuri, au determinat reactia generalului Buccow, care a recurs la distrugerea manastirilor razvratitilor, cele mai multe din ele fiind doar niste colibe, locuite de "calugari" concubinari cu "maici", cu care aveau o droaie de copii. In majoritatea lor "schiturile" erau formate dintr-o singura, mult doua incaperi acoperite cu stuf, asezate la marginea padurilor, in afara satelor. Dar, cu toate acestea Unirea cu Roma a supravietuit. Daca ar fi lua sfarsit odata cu razmeritele lui Visarion Sarai si Sofronie de la Cioara, si Ortodoxia ar fi pus din nou stapanire pe Biserica romaneasca din Transilvania, cu revenire la boscorodeala slavismului "tampit si orb", nu am fi ajuns nici ardelenii mai departe decat fratii "moldoveni" de peste Prut, unde popii basarabeni, in frunte cu Mitropolitul Vladimir Cantareanu, au manifestat pe ulitele Chisinaului, cu epitrahilele in gat si cu crucea in mana, tipand in gura mare ca ei sunt moldoveni si nu au nimic comun cu Romania, ci apartin de fapt si de drept Moscovei, sub a carei jurisdictie bisericeasca se vreau.


Daca moldovenii nu ar fi fost siliti sa paraseasca Unirea cu Roma - la care au aderat in 1439 in Conciliul de la Florenta - si sa primeasca dupa mai bine de 15 ani de la Unire, in fruntea Bisericii Moldovei pe mitropolitul bulgar Teoctist, putem trage concluzia, fara teama de a gresi, ca azi nu am avea doua state romanesti, unul cu capitala la Bucuresti si celalalt la Chisinau.


La fel de mare greseala comit si "istoricii" Ortodoxiei confesionaliste romanesti, care, neputand contesta ca limba romana este de origine latina, sustin, totusi, ca latinitatea romanilor nu este de origine romana, si nu "de la Ram ne tragem", ci am fi de origine asiatica, de unde ar fi adus romanii colonisti in Dacia. E bine sa subliniem ca prezenta pe teritoriul Daciei a unor militari romani, transferati din Asia Mica "nu-i da nimanui dreptul, avertizeaza acad. Constantin Daicoviciu, de a transforma Dacia intr-o expozitura a Orientului greco-sirian" ("Tribuna"- Cluj, nr.9/1972, p.2). Pe acesti "istorici" ii contrazice cu hotarare, pe langa alte mari personalitati ale culturii romanesti, Petre Tutea:
"- Eu sunt baiat de preot ortodox, dar sunt catolicizant.
- De ce?
- De ce? Pentru ca venim de la Roma, nu de la Moscova. Nu sunt ortodox deloc.
- Va este rusine de Ortodoxie?
- Cum sa nu-mi fie, daca nu e romaneasca? Asta e greco-slava. Ce-avem noi cu grecoteii si cu bulgarii?... Dar eu sunt cu Papa, cum spun cronicarii, ne tragem de la Ram. Restul sunt "basne". Asa spune cronicarul "basne". Pai, imi convine sa fac parte din marea familie latina, decat sa fiu var primar cu bulgarii" (Interviu publicat in "Adevarul literar si artistic", III, nr.145 din 6 dec.1992).


In concluzie dam raspuns la intrebarea din titlu: De ce suntem greco-catolici?


Pentru ca:
- facem parte din Biserica universala, Una, Sfanta, Catolica si Apostolica, impreuna cu popoarele civilizate si culte ale lumii, sub jurisdictia Papei de la Roma, urmasul legitim al Sfantului Apostol Petru, PIATRA pe care a fost constituita Biserica lui Cristos;
- in Biserica Romei sunt toate popoarele latine si, fiind si noi latini, de origine romana si nu asiatica, aici ne este locul;
- la 1700 parintii nostri nu au trecut la religia catolica a Romei, ci au revenit, s-au intors, la credinta Bisericii universale, in care au fost strabunii lor in primul mileniu crestin si din care au fost rupti datorita acelui "fatal destin al istoriei", orientalizati si trecuti la schisma din 1054, fara stirea si voia lor, datorita slavizarii prin bulgari;
- Unirea de la 1700 ne-a salvat fiinta nationala de la calvinizare, sarbizare, rusificare, grecizare etc. Ne-a readus in Europa. Ne-a constientizat ca suntem popor de ginta nobila, a generat si promovat lupta noastra de emancipare si eliberare nationala, care, in 1918, a incoronat activitatea de sute de ani a strabunilor nostri prin crearea statului unitar roman, Romania Mare.
- cinstim jertfa si testamentul martiric al ierarhilor greco-catolici, a preotilor si credinciosilor, care si-au riscat sau chiar si-au dat viata pentru credinta si au respins blidul de linte oferit pentru a-si vinde mostenirea.
- Suntem europeni si vrem sa ramanem in Europa.


Speram ca cititorii isi vor da acum seama de ce sporesc atat de spectaculos revenirile credinciosilor greco-catolici la Biserica strabunilor lor, Unita cu Roma.


ADDENDA ET CORRIGENDA


Pentru o mai buna lamurire a cititorilor


Suntem convinsi ca orice polemica intre frati este daunatoare, fiindca, in loc sa zideasca si sa consolideze pacea daruita de Mantuitorul, "Pacea mea va dau voua, nu precum o da lumea" (Io. 14, 27), mentine o permanenta tensiune care demoleaza sufletele si "Cand doi se cearta" castiga sectele. Insa, provocarile confesionalismului ortodox pentru a-i rapi Bisericii Romane Unite dreptul la viata si a-i impiedica pe credinciosii greco-catolici, rapiti in 1948, sa revina "acasa", fundamentate exclusiv pe falsuri si minciuni, ne obliga, asa cum am aratat la inceput, sa renuntam la tacere si sa raspundem.


Se folosesc de toate mijloacele de informare ce le stau la dispozitie pentru a-si etala prin intermediul acestora "argumentele", cele mai multe dintre ele fabulatii si minciuni.


Incepem cu Mitropolitul Antonie Plamadeala de la Sibiu. Acesta a sustinut in nenumarate randuri ca Episcopul greco-catolic Grigore Maior ar fi fost cauza distrugerii manastirilor ortodoxe la 1785, intre care si cea de la Sambata, cerand personal guvernatorului Preiss distrugerea lor. Fals si fabulatie. Grigore Maior nu mai era episcop din 1782, fiind obligat sa demisioneze dupa sinodul de la Blaj, la care au participat si Horea, Closca si Crisan, carora le-a daruit o cruce de arama argintata pentru a le lua juramant celor pe care-i pregateau pentru Rascoala. Episcopul era deja retras la manastire in Alba Iulia, unde la inceputul anului 1785 a incetat din viata.


Alt exemplu. Nu demult a avut loc la postul de televiziune Prima Tv un dialog interconfesional, in cadrul emisiunii Starea de veghe, organizat si moderat de Bogdan Ficeac, redactor sef la "Romania libera", la care au participat: Pr. Raduca din partea Bisericii Ortodoxe si Pr. Prof. Tertulian Langa din partea Bisericii Romane Unite. Cel mai puternic "argument" utilizat de Pr. Raduca pentru a dovedi ca Biserica Greco-Catolica a fost impotriva corifeilor Scolii Ardelene a fost "noutatea" ca Episcopul Petru Pavel Aron, cand a luat cunostinta de Cronica lui Sincai, ar fi rostit celebra sentinta: "Opus igne, auctor patibulo dignus" - Opera e vrednica de foc, iar autorul de furci. Or, in 1764, la moartea Episcopului P.P.Aron, Gh. Sincai avea abia 10 ani, fiind nascut in 1754.


Sa ne oprim acum asupra revistei "Renasterea", organ oficial de presa al Arhiepiscopiei ortodoxe din Cluj-Napoca. Acestei reviste i s-a imprimat un stil foarte agresiv, de fronda si lupta neintrerupta impotriva Bisericii Romane Unite, de denigrare a ei. Atacuri perverse ad personam au fost indreptate in ultimul timp impotriva IPS Arhiepiscop George Gutiu, chiriarhul eparhiei de Cluj-Gherla, impotriva profesorilor de Teologie Silvestru Augustin Prundus si Tertulian Langa. Falsul si minciuna, ridicate la rang de dogma, sunt painea cea de toate zilele a revistei. Doar cateva exemple.


Profitand de faptul ca in cei aproape 50 de ani de comunism, Biserica Ortodoxa a reusit sa-i aduca pe crestinii romani la cunostintele religioase de pe timpul slavonismului "tampit si orb [...] ingrosand tot mereu intunericul care cuprinde mintile", acum le da, intre altele, si urmatoarea noutate istorica" : este vorba despre infaptuirea "uniatiei". Citim in Profanatorii, editorialul din nr.3 al revistei din luna martie 1998, de altfel o veritabila blasfemie la adresa Bisericii noastre, ca "insotiti de catre iezuiti, soldatii imperiali de la Viena erau trimisi pentru a impune marea unire a romanilor cu papalitatea. Prin orice mijloace si cu orice pret. Trupele austriece vor inconjura satele romanilor ortodocsi, ii vor lega la stalp pe fruntasi si vor incuia biserica. Numai atunci cand satul se va declara unit cu Roma, cei chinuiti vor fi sloboziti si biserica redeschisa. Neacceptand acest targ cu sufletul, satul trebuia cu jale sa-si vada fruntasii executati la fata locului si biserica arzand in valvataie de flacari. Va fi nevoie de un intreg secol de barbarie pana ce "Unirea cu Roma" va deveni realitate in Transilvania". Trebuie o totala lipsa de rusine ca sa se poata scrie asemenea ticalosii. Daca asa ceva s-ar fi intamplat, s-ar fi gasit cel putin un istoric, fie el chiar ortodox, sa refere asemenea crime. Aceasta minciuna incearca sa contrabalanseze starile de lucruri din 1948, cand Biserica Ortodoxa a fost partasa nemijlocita la genocidul savarsit impotriva Bisericii Romane Unite si al fiilor ei.
O "mare istorica", profesoara pensionara Elena Garbovan, in pag. 5 a aceleiasi reviste, sub genericul "Vinerea neagra", intr-o "Scrisoare adresata IPS Parinte Arhiepiscop (Bartolomeu, n.n.), vorbind despre pierderea bisericii "Schimbarea la Fata", conchide: "Iata ce spuneau niste oameni, puternic marcati de ultimele evenimente: "Miroase a '40". Numai ca chiar mai rau decat atunci. In '40 ne-a parasit armata si autoritatile. Dar, atunci, Episcopul Nicolae Balan s-a ridicat ca o stanca in fata credinciosilor. El n-a recunoscut Diktatul de la Viena si a avut curajul sa o sustina sub o stapanire straina". Absolut palavre! In primul rand Nicolae Balan nu a fost episcop la Cluj ci mitropolit la Sibiu. In al doilea rand, Episcopul Nicolae Colan a ramas la Cluj la indemnul si sub ocrotirea Episcopului greco-catolic Iuliu Hososu, care avea autoritatea celor peste 400.000 de credinciosi din eparhie, iar in orasul Cluj, ca si in restul oraselor din Transilvania de Nord, greco-catolicii erau romani bastinasi, care nu s-au grabit sa treaca Feleacul decat fortati si expulzati si nu si-au lasat bisericile goale sa le ocupe horthystii, iar istoria nu cunoaste vreun protest public antihorthyst al Episcopului ortodox Nicolae Colan. Al Episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, da, public si in fata celor mai inalte autoritati horthyste. O alta "perla istorica" a profesoarei Garbovan: "Inca n-am vazut biserica romaneasca distrusa de turcii islamici, dar am vazut fotografia bisericii Manastirii Sambata de Sus, dupa ce a tras Bukow (in loc de Buccow, n.n.) cu tunul in ea". Minciuna consta in faptul ca Buccow a distrus manastirile din Transilvania dupa razmerita lui Sofronie de la Cioara, prin 1762, iar Manastirea Sambata a fost distrusa in 1785 din porunca imparatului Iosif al II-lea, cand au fost distruse si manastirile greco-catolice, dupa Rascoala lui Horea, afara de acelea care slujeau ca biserici parohiale sau scoli confesionale. Aceasta o dovedeste corespondenta purtata de Petru Maior, pe atunci protopop la Reghin, cu Episcopul de la Blaj Ioan Bob, pe care l-a rugat sa intervina la autoritati pentru a fi crutata manastirea Chiher, jud. Mures, ceea ce Episcopul Bob nu a putut obtine. Afirmatia profesoarei Garbovan ca "Limba romana (...) a fost introdusa in Biserica, in administratie, in literatura, inclusiv in cea tiparita, de catre ortodocsi" e contrazisa de istoria care sustine ca, dimpotriva, Ortodoxia a scos limba romana din Biserica si administratie si a introdus slavona si greaca, in Basarabia rusa, iar reintroducerea limbii romane in Biserica a facut-o Reforma si Unirea cu Roma. Mai spune "profesoara": "Totdeauna, o viata intreaga m-am prezentat in fata elevilor, foarte atent pregatita". "Rezulta" si din cele de mai sus. Nu mai comentam.


Numarul 7-8 pe lunile iulie si august 1998 al revistei "Renasterea" este un adevarat focar de falsitati, amenintari si atacuri la adresa Bisericii Romane Unite. In articolul Biserica si politica, S. Buzan, cel ce deunazi ne dascalea prin "Adevarul de Cluj" ca am fi urmasii ortodocsi ai unor legionari romani adusi din Asia Mica - si, deci, nu veniti "ex toto orbe romano", cum ne asigura Eutropius si mai ales din Peninsula Italica, - cuprinde intre inechitatile politice romanesti "Legea Boila de dispunere statala anticonstitutionala si discriminatorie asupra unor chestiuni patrimoniale confesionale". Pentru S. Buzan este constitutional Decretul 358/1948 cu care s-a comis raptul si hotia bunurilor patrimoniale ale Bisericii Romane Unite, obligatia restituirii devenind neconstitutionala.


In pag. 7, "Document", in articolul Ortodoxism si catolicismul in Ardealul de Nord (1940-1944) sunt aduse o serie de acuze Bisericii catolice si, indeosebi, unor parohii romane unite din Maramuresul voivodal, unde s-ar fi petrecut rapiri de biserici de la ortodocsi. Sunt inca destui in viata dintre cei care au fost martorii comportarii brutale a Ortodoxiei romanesti in perioada interbelica, in care a fost infiintata si Episcopia ortodoxa a Maramuresului cu resedinta la Sighetu Marmatiei, printr-o actiune prozelita in detrimentul Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolice. Putinii functionari ortodocsi din Sighet, odata cu retragerea autoritatilor civile si a armatei ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940, au parasit Transilvania de Nord. Ortodoxia se instalase in judetele Satu Mare si Maramures printr-o campanie de prozelitism, despre care vorbeste Episcopul Iuliu Hossu, in calitate de senator de drept, in sedinta din 28 martie 1928 a Senatului Romaniei, cu prilejul dezbaterii proiectului noii Legi a Cultelor: "In comuna Ocolis (jud. Satu Mare, n.n.), unde era suparare intre credinciosi si preot, au luat cu forta cheia de la cel care o detinea, de la un cantaret, au intrat trei preoti ortodocsi in biserica si au inceput sa slujeasca in biserica noastra (...). Dupa acest caz al Ocolisului s-a trecut cu atacul in Maramures si s-au exploatat nemultumirile de la parohia Sarasau, unde iarasi pentru un lucru de nimic, pentru ca nu li s-a dat fratilor Ierima, ruteni romanizati, in arenda pamanturile preotesti (...). S-a incercat apoi in alta parte in Maramures, intr-o filie ascunsa in creierul muntilor, Valea Porcului (...). apoi s-a trecut la o filie vecina Feresti si parohia Cornesti si in urma la Borsa (...). Maramuresul numara, dupa o statistica din 1910 (astazi poate vor fi si mai multi) 91.000 de suflete unite in doua parohii care s-au turburat sub domnia ungureasca, s-a facut dezbinare si au devenit in cele doua parohii si cativa orodocsi, sa fie cu totul vreo 300 (...). S-a facut propaganda de ortodoxism si intre ruteni, comuna Remeti (despre care vorbeste si raportul consilierului I. Rusdea din "Renasterea" nr.7-8/1998) este comuna ruteana, nu este romana unita ci ruteana greco-catolica. Acolo s-au adus misionari sau apostoli din Basarabia, care vorbeau ruseste. Unul a fost inainte capitan de cazaci si dupa aceea a devenit preot". (Acesta pana la urma a fost arestat ca spion). "Domnilor Senatori, in Maramures rezultatul acestei miscari in timp de 7-8 ani este - sa zicem - cateva sute de suflete pierdute, care ne-au parasit pe cale legala" (Dupa Monitorul Oficial nr.55 din 6 iulie 1928).


Acestea au fost parohiile ortodoxe din Maramures, rezultatul unui prozelitism feroce, care in 1940 au fost parasite si au lasat bisericile fara inchinatori, ca acum sa puna vina pe catolici, si indeosebi pe greco-catolici, ca sa fie atacul mai reusit.


Mai indreptatiti sa ne plangem suntem noi greco-catolicii cu care s-a incercat extinderea Episcopiei greco-catolice maghiare de Hajdudorog. A ramas clasica riposta protopopului de Satu Mare Ioan Dragomir, mai tarziu episcop, adresata Episcopului Ritter, trimis de Papa Pius al XII-lea pentru a verifica situatia la fata locului: "Excelenta, Va rugam sa nu incercati sa schimbati actualele granite ale diecezelor. Noi nu vom accepta niciodata jurisdictia Hajdudorogului. Daca Roma o va face fara noi si peste noi vom spune: nu. Nu vom accepta.
- Cum, nu veti accepta? Va veti opune Romei? Intreba mirat delegatul.
- Da, Excelenta! Integrarea parohiilor romanesti in Episcopia Hajdudorogului nu a mai avut loc.
Am lasat la urma editorialul din acelasi numar al revistei, cu titlul Greco-catolicismul un caz politic. Intr-un rasfat de verbozitate si sub masca editorialului semnat "Renasterea", autorul cauta, mai intai sa justifice colaborarea Bisericii Ortodoxe Romane cu comunismul, ca o normalitate subversiva. Ce a fost subversiv in aceasta colaborare? Ni se spune ca "fidelitatea slujitoare a Bisericii" si ni se da exemplu "timpul Patriarhului Justinian", cand "respiratia politica" a Bisericii a fost in "ritmul vremii". Aceasta justificare, spusa pe sleau, inseamna a te face frate cu Dracul pana treci puntea. Deci, in baza acestei "respiratii politice" au votat Patriarhii Bisericii Ortodoxe Romane, in calitate de deputati in Marea Adunare Nationala, toate legile comuniste anticrestime, iar Patriarhul Teoctist l-a felicitat pe Tiran pentru ca a ucis pe tinerii revolutionari din Timisoara, care, ce e drept, "n-au respirat in ritmul vremii". In continuare, editorialul mai sustiune ca Greco-Catolicismul are alta intelegere asupra implicarii politice, deoarece legatura sa cu politica este fundamental alta". Suntem intru totul de acord cu aceasta asertiune si nu e nevoie de nici o demonstratie, fiindca anii comunismului au demonstrat cu exactitate "respiratia" ambelor Biserici.
Restul editorialului este o pervertire a adevarului istoric sustinand ca:
- Uniatismul se prezinta, fara echivoc, un produs de cancelarie.
- Este o aparitie conjuncturala.
- Nu este intamplatoare alianta dintre interesele greco-catolicilor de dupa 1989 si cele ale minoritatii maghiare. Si unii si altii pleaca de la dorinta lui Restitutio.
- Odata cu Arbitrajul de la Viena din 1940, Greco-Catolicismul castiga o pozitie, in virtutea careia ia initiativa intimidarii si lichidarii rezistentei romanesti in Ardealul de Nord.


De la o posta se vede ca aceste acuze sunt insinuari odioase, ticluite pentru a-i influenta pe cei mai putin avizati si mai putin familiarizati cu istoria, inca indecisi pentru intoarcerea la Biserica Mama a Romei.


Unirea cu Roma nu poate fi calificata ca un produs de cancelarie, fiindca a fost o mare miscare de masa la care a participat toata populatia romaneasca a Transilvaniei si unii, cei mai multi, au acceptat-o, iar altii, mai putini, nu, si au ramas ortodocsi cum au fost. Aceasta dovedeste libertatea actului Unirii cu Roma, pe cand "unificarea" din 1948 a fost intr-adevar produsul unei intelegeri de cancelarie intre doi tirani, guvernul comunist si varfurile ierarhiei ortodoxe, in urma careia nu a mai ramas liber nici un greco-catolic. La fel, nu poate fi socotit greco-catolicismul ca un act de conjunctura, decat de cei ce considera Bisericile unite ca institutii independente, in afara Bisericii Universale, Catolice, din care au fost rupte si la care s-au intors. De conjunctura a profitat schisma, care prin bulgari a rupt si izolat pe romani de popoarele catolice, culte si civilizate ale lumii. Pacat ca slavizarea a tinut 700 de ani.


Daca minoritatea maghiara isi cere si ea bunurile confiscate de comunisti, ca si Biserica Greco-Catolica, nu este un argument ca intre ele ar fi o alianta. In schimb, intre Ortodoxie si comunism a fost intr-adevar o alianta, fiindca s-au inteles intre ele, si in baza acestei intelegeri au profitat ambele de jaful facut de comunisti in 1948. Acestea sunt faptele istorice. Restul sunt fabulatii.


In ceea ce priveste acuza ca Biserica Romana Unita a profitat prin arbitrajul de la Viena de o pozitie de pe care a luat initiativa proprie de a contribui la intimidarea si lichidarea rezistentei romanesti in Ardealul de Nord, o respingem de plano, ca pe cea mai marsava insinuare si denigrare, menita sa impieteze memoria conducatorilor recunoscuti ai romanilor din Transilvania ocupata, intre care nu pot fi uitati Episcopul Iuliu Hossu si Profesorul Emil Hatieganu, care infratiti cu ortodocsii condusi de Episcopul Nicolae Colan, au organizat rezistenta, nu au intimidat-o sau lichidat-o.


Sperand ca prin adausul la care am recurs, am reusit sa-i lamurim pe cititori de modul in care "fratii" ortodocsi - unii din ei - pregatesc "dialogul" de impacare a celor doua Biserici romanesti surori, ii asiguram, atat pe unii, cat si pe ceilalti, ca suntem cei dintai gata a renunta la orice polemica, daca gasim si la fratii din Biserica majoritara sinceritate si dorinta de pace adevarata.

Copyright 2009. All rights reserved.
acasa   |    despre noi   |    greco-catolica   |    gradinita   |    ave   |    foto   |    kolping   |    contact